Am aflat din trei surse ( de la impricinat, de la DanutM si de pe site-ul editurii) despre o mare realizare cu care ne putem mandri: Daniel Farcas a castigat premiul I.P. Culianu pt debut, editia a III-a decernat de Editura Polirom. Daca dupa sustinerea cu succes a tezei sale de doctorat la Paris , se mai chestiona cineva asupra meritelor acestui tanar ganditor, aceasta realizare are doua dimensiuni pozitive: va intrerupe sirul dubiilor asupra valorii lui si-i va juca rolul de promotor.

Preiau si eu comunicatul editurii Polirom:

“Concursul de debut „I.P. Culianu”, ediţia a III-a,

organizat de Editura Polirom, şi-a desemnat cîştigătorul

Cîştigătorul ediţiei 2007 a Concursului „I.P. Culianu” este Daniel Fărcaş, doctor în Filosofie medievală al Universităţilor Paris IV-Sorbonne şi „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca, cu lucrarea Meister Eckhart. Misticul din căuşul ochiului. Premiul este în valoare de 1.000 euro, manuscrisul urmînd să fie publicat la Polirom.

Concursul de debut „I.P. Culianu” se organizează anual, premiul fiind acordat celei mai interesante lucrări din domeniile: istoria religiilor, studii culturale, mentalităţi, antropologie, ştiinţe socio-umane (psihologie, sociologie, istorie, ştiinţe politice, studii de gen, asistenţă socială), comunicare, relaţii publice, studii media.

Cîştigătorii ediţiilor anterioare au fost: Adela Toplean, Liviu Bordaş, Gabriel Troc, Catrinel Popa şi Lucia Simona Dinescu. Juriul concursului este alcătuit din Tereza Culianu-Petrescu, Dan Petrescu, Liviu Antonesei şi Silviu Lupescu.

Manuscrisele pentru ediţia a patra pot fi trimise pe adresa editurii pînă la data de 31 octombrie 2008 (data poştei). Plicul, pe care nu va fi menţionat numele expeditorului, trebuie să conţină un exemplar al manuscrisului însoţit de un motto, cd-ul cu textul manuscrisului în Word şi, într-un plic sigilat inclus, motto-ul ales şi CV-ul autorului.

Daniel Fărcaş (n. 1975, Oradea) a absolvit Facultatea de Filosofie a Universităţii „Babeş-Bolyai” şi, ulterior, Facultatea de Litere, specializarea Filologie modernă şi clasică (franceză-greacă veche), a aceleiaşi universităţi. A făcut studii postuniversitare la Universitatea Paris I, specializarea Istoria filosofiei, şi a beneficiat de burse şi stagii de pregătire academică şi de documentare în Franţa. În ianuarie 2008 a obţinut titlul de doctor al Universităţii Paris IV-Sorbonne cu teza „Transcendentalul şi discursul teologic. Metafizică şi analogie la Albert cel Mare şi Meister Eckhart” (coordonatori Jean-François Courtine şi Andrei Marga). A publicat numeroase studii şi articole în Studia Universitatis „Babeş-Bolyai“, Caietele Echinox, Familia, Orma, Vatra, Verso ş.a. şi a colaborat în calitate de cercetător la elaborarea unor studii de specialitate. În prezent, este director executiv al Editurii Hypogrammos din Oradea. “

Draga Daniele, iti dorim sa ne mai faci astfel de bucurii! si sa-I ramai cel putin la fel de multumitor lui DUMNEZEU cum ii esti acum! Felicitari! si slava DOMNULUI!

Din ciclul “tovarasii nostrii de credinta sunt mai smecheri decat ai lor“… am aflat o istorioara draguta - cu ghilimelele de rigoare - petrecuta in cadrul Cultului Baptist din Cluj-Napoca, intr-o mica si inocenta cardasie (ce anti-pleonasm, nu-i asa?) cu Liceul Emanuel -( oare e pe bune pus numele asta?) - din localitate.

Sa ne explicam:

postul de profesor de teologie de la liceul mentionat nu era scos pt titularizare de o bucata buna de vreme, ci era mentinut ca post de suplinitor pt dl. si fr.Vasile Lucaci. Acesta nu avea studile teologice necesare complete, se pare ca avea un master de specialitate in Irlanda si este student la UEO, daca nu ma insel. Dar, dintr-o eroare umana - am inteles ca dl. si fr. vasile Lucaci ar fi mentionat ca in sfarsit postul poate fi scos la concurs pt titularizare - postul a fost scos , deci, la concurs, fara a se mentiona ca postul este blocat pt “monsiu” Lucaci, cum nici n-ar fi fost normal, dar poate mai usor pt ei si pt noi, cei care ne-am intaratat acum.

Un prieten de-al meu si inca un alt tanar s-au inscris plini de emotie si nazuinte la acest concurs. Era o sansa nemaipomenita, mai ales ca prietenul meu lucra la o fundatie si a avut de ales intre a se inscrie la concurs sau a pierde acel post. S-a inscris la concurs cu credinta ca DUMNEZEU il va ajuta.

Surprize-surprize, oameni buni!!! Ca intotdeauna cand DUMNEZEU lasa oamenii in voia mintii lor. Avea nevoie de acceptul cultului pt a participa la acest concurs -care in alte ocazii e o formalitate si un prilej de a se mai intalni fratii la o poveste. Dar nu, acum li s-a spus franc, fara prea multa parere de rau in glas, ca postul este scos pt dl si fr vasile Lucaci, care - by-the-way- din cauza erorii (si/sau ororii ) nu poate participa la concurs. Eroarea de a fi anuntat inainte de finish-ul studiilor ca situatia lui este ok si ca postul poate fi scos (in contextul schimbarlor de la nivelul invatamantului superior referitoare la anii de studii).

Deci, nu exista un epilog - cel putin momentan, pt ca nu exista nici punctul culminant al acestei saga cu iz de mahala balcanica: postul va ramanea neocupat pt ca Cultul (nominal vorbind: fr.Cornel Veres, fr. Vasile Tamas, pe ceilalti doi nu-i mai stiu -fr,Liviu N.,parca era unul…) nu va binevoi sa-si dea acceptul, chiar daca postul ar fi - ipotetic vorbind - ocupat prin concurs. Neexistand epilog, nu  mai discutam de happy-end. Prietenul meu tre’ sa-si caute altceva de lucru.

Raman discutiile de rigoare si sterile, binenteles: ca adevarul e intotdeauna la mijloc - ce porcarie expresia asta!, ca dl si fr V.Lucaci are merite (ceea ce nu negam!) deosebite clasa I si asta e decoratia pregatita pt domnia-sa, ca dumnealui e vechi in bransa, ca scoala s-a obisnuit cu el si el cu scoala…etc,etc.

Dar ramane acel gust amar de care am fugit din lume spre frati, doamnelor si domnilor!!!! Ca la noi e altfel, ca si subiectivitatea are miere-n ea, dar fara coada de fiere, ca exista dreptate pana sa ajungi la DUMNEZEU, ca doar vietuim intre sfinti (care nu-s carnivori, in pofida zicalei populare ca “pana la DUMNEZEU, te mananca sfintii”). Acel gust amar pe care mi-l lasa stirea ca colegii mei de facultate cu bani si fara minte au posturi de medici. asistenti univ si doctoranzi in Cluj, cand stiu ca nu-i duce mintea, ci doar buzunarul…. acel gust amar cand vad nedreptate peste tot.

Dar chiar peste tot??? si intre noi, sfintii lui DUMNEZEU??? iar ma ia cu greata!

*aceasta postare nu este pornita dintr-o dorinta vindicativa de a-i face dreptate prietenului meu, ci dintr-o lehamite crescanda si-o sila de crestinismul poleit pe fete si plin de murdarie gretoasa in interior. Este originat si de intaratarea pe care mi-a provocat-o dl Alin Cristea in dialogul de pe blogul lui Claudiu N.

Traim intr-o perioada in care Adevarul nu mai este dorit ca si concept tare (1), unic si indestructibil, in care insasi haituirea Adevarului este perceputa ca o lupta zadarnica - si ilogica - pt ca acel Adevar este credinta, adica nu exista in mod obiectiv (2). Adevarul ca si concept se naste intre noi, in spatiul interpersonal. Crestinismul este denigrat si dezbracat de meritele lui, facandu-se vadite doar defecte si slabiciunile lui (cruciadele, Inchizitia, etc), mergandu-se pana la a-l considera o stavila in fata progresului.

Dar oare cati stiu ca unul dintre pilonii democratiei - libertatea de exprimare - isi are obarsia in cerbicia cu care un crestin a gasit cu cale sa supuna in dezbaterii publice sau polemicii cu Papa si Curia de la acea vreme, tezele ce erau interpretate ca eretice? Acest crestin - William Ockham este numele sau - a fost un avangardist al epocii sale, prin ideile noi sustinute si prin samanta unor concepte care vor da roada la multe secole dupa moartea sa, referindu-ne la libertatea de exprimare, separarea Bisericii de stat, conceptul proprietatii.

William Ockham a avut dispute cu papa Ioan al XXII-lea si cu urmatorii doi de dupa acesta, dar fara a submina institutia pontificala -asemenea protestantilor de mai tarziu - pornind de la interpretarea conceptului de erezie si la excomunicarea celor declarati eretici, analiza care se va metamorfoza in apologia libertatii de exprimare. In continuarea doctrinei separatiei Bisericii de stat, Ockham sustine ca papa este singurul la scala spirituala in masura sa poata pedepsi, declara pe cineva eretic si excomunica daca acesta refuza cainta si indreptarea. Un om poate sustine erezii in necunostinta de cauza, iar atata vreme cat doreste propria corectare, nu ar trebui judecat ca eretic, mai ales de catre papa. Scrierile politice ale lui Ockham sunt intesate de exemple biblice. Pornind de la promisiunea facuta de ISUS in Evanghelia dupa Matei 28:20 ca El va fi cu apostolii pana la sfarsitul vremurilor, se sustinedoctrina infaibilitatii papei conform careia acesta nu poate gresi in problematicile Bisericii. Ockham s-a opus acestei doctrine, argumentand ca pt a-Si tine promisiunea, Isus are nevoie de o fiinta umana care sa ramana credincioasa in orice vreme, putand fi oricine, inclusiv un copil proaspat botezat. Implicatiile acestei argumentatii sunt ample: intreaga institutie a Bisericii putand fi suspectata de a fi corupta. Rezulta ca orice opinie teologica ar trebui sa fie dezbatuta si disputata. In Dialoguri I.2.22, Ockham sustine ca orice asertiune filosofica sau teologica n-ar trebui sa fie condamnata solemn si oficial, deoarece in legatura cu ele, cineva sa poate fi liber sa discute ceea ce-i convine. John Milton va prelua in gandirea sa aceasta conceptie, el fiind considerat cel mai timpuriu aparator al libertatii de exprimare in istoria occidentala (3),(4).

Cum ar putea sa submineze crestinismul evolutia umanitatii, asa cum se tot speculeaza de la iluministi incoace? Cum s-ar putea opri procesul de secularizare a Bisericii? Ockham sustinea ca Biserica Catolica detine puterea spirituala de a se separa de lumea seculara. Aceasta convingere a sa il va face sa propuna doctrina separatiei Bisericii de Stat. Pe parcursul Evului Mediu, papii si imparatii rivalizau in obtinerea suprematiei in Europa. Deplasarea fortelor politice se facea in doua directii contradictorii : hierocratia - in care papa reprezenta puterea absoluta, intronand imparatul, si imperialismul, in care imparatul detinea puterea absoluta, desemnand papii. Pentru Ockham, existau doua domenii: domeniul spiritual, guvernat de Biserica si cel real, avand ca autoritate imparatul. Ockham a sugerat o a treia alternativa: atat papa, cat si imparatul trebuind sa aiba o traiectoria independenta, fiind egali ca si autoritate, dar fiecare pe domeniul sau. Aceasta propunere a parut insuportabila celor doua parti la acea vreme, dar a fost mai apoi preluata de Thomas Hobbes, John Locke si Jean-Jaques Rousseau in abordarile lor. Pentru Ockham separarea Bisericii de stat este o delimitare a idealului de real (3).

Si totusi, crestinismul a fost un promotor al evolutiei societatii europene - teza sustinuta de Max Weber in cunoscuta sa lucrare “Etica protestanta si spiritul capitalismului”.

Si totusi, crestinismul trebuie sa detina un nucleu tare care l-a mentinut nealterat in Istorie, ba chiar l-a transformat in motor al progresului economic, politic, social. Si al progresului gandirii. Un nucleu tare care este Hristos-Adevarul, in nici un caz doar o credinta, doar un adevar.

1. P.Engel, R.Rorty, La ce bun adevarul?, Ed.ART, Bucuresti, 2007

2. G.Vattimo,P.A.Rovatti, Gandirea slaba, Ed.Pontica, Constanta, 1998

3.http://plato.stanford.edu/entries/ockham

4. J.B.Schneewind, Inventarea autonomiei, Ed.Polirom, Iasi, 2003

Nu ne putem sustrage subiectivismului. Pur si simplu nu reusim, neavand cum:  fiecare vietuim intr-o sticluta inchisa care pluteste in deriva, deriziune si/sau derizoriu   pe oceanul vietii (ca sa folosim un termen consacrat!). 

Noi suntem intotdeauna de partea adevarului, de partea dreptatii, de partea buna a lucrurilor. Suntem intotdeauna in masura sa dam sfaturi, sa avem un cuvant de spus ( ideile si conceptele sunt mai dificil de expus ), sa avem un ultim cuvant, sa fim indreptatiti de orice circumstanta.

Noi nu jignim decat arareori (cand nu avem de-ales), doar corectam: daca celalalt se simt atins-rau, e un viciu de perceptie si intelegere  propriu acelei persoane!

Noi suntem intransigenti doar cu ei, cu ceilalti . Cei din mediul apropiat - orice tip de mediu, c-o fi acvatic sau de influenta, asta e!  — sunt noi. Restul, adica ei, ceilalti - sunt de cealalta parte a santului de asalt, plin de smoala incinsa si mizerii, simbolistica dialogului conventional si/sau nu numai . Se naste astfel un gen impersonal, neutru chiar. Suna mai bine in engleza: they and/or the others . Si nu numai transpunerea in engleza a denumirii genului  m-a dus cu gandul la pelicula Conspiracy Theory  ( pe care, by the way, ar merita s-o vedeti ). Un gen care exista doar teoretic: ei au dat cu bata in balta, ceilalti sunt de vina, ei sa faca, ceilalti sa dreaga!  Pelicula  chiar asta ne invata: poate parea o nebunie, dar they&the others exista, sunt chiar langa noi, ne sufla in ceafa sau ne bat pe umar. Da, they&the others cugeta, deci exista: in consecinta, nu sunt intotdeauna gresitii acestei lumi, nu sunt permanent neintelesi si mutanti, nu! Si ei pot avea dreptate, pot avea ultimul cuvant, pot sa fie indreptatiti sa actioneze intr-un anume fel.

Iar noi, prin acceptarea si apropierea existentei acestui gen — they&the others , invatam cu nu suntem in nici un fel si niciodata infailibili.  Asa sa ne ajute DUMNEZEU!

* Chiar daca pare puerila aceasta abordare (daca e asa, e ca sa fie pe intelesul tuturor ), se naste dintr-o lehamite crescanda personala impotriva celor care nu cuvanta, sau poate doar cuvanta, fara a cugeta in prealabil.  Impotriva subiectivitatii crase, fara perdea.

Intr-o perioada in care ne zbatem sa fim relevanti, eufemismul formulei sa fim bagati in seama - in cele din urma, in vremi in care fiecare tragem jarul sub oala lui si totusi dorim sa fim perceputi ca un grup social , ca un tot unitar, intr-o zona in care e usor sa intri, dar greu sa te mentii - lumea virtuala - in aceste conditii am avut si noi, evanghelicii, printre noi, (si poate-l mai avem, cine stie?) un fenomen. Un fel de ales al blogosferei evanghelice, un fel de Neo rupt dintr-o matrice pe care noi ceilalti n-am putut-o depasi, doar atinge uneori si sugruma cu ambitii. A postat printre noi plin de …. seva si intelesuri sau/si nentelesuri. A comentat serios sau ludic, dupa caz sau necaz. A deschis usi cu incuietori ruginite si a lasat sobolanul lui Freud sa ajunga la cascavalul pe care noi il stiam bine pazit de prejudecati si tabuuri. A folosit pt atingeri diafane si mangaietoare, instrumente pe care ni le puteam imagina folosite doar pt cazne si nevointe. A frapat prin deschiderea si impingerea la extreme a unor noduri din gatlejurile noastre secatuite de viata abundenta, doar-doar ne vom scutura de jugul legalismului. Si-a facut vrajmasi de dragul vorbei care da viata, iar noi ne-am invrajbit de dragul ambitiilor dulci-amare.

A adus mai aproape de noi o lume pe care o infruntam de la distanta si din confortul tastaturii, o lume pe care, poate, o dispretuiam din prea-plinul unei sfintenii auto-gonflabile si pompoase, demna de-un filistin. A reusit sa ingenuncheze - probabil fara sa-si propuna asta - in fata sa politicienii si granzii zilei; oare a mai reusit cineva?

A fost in stare sa poarte stindardul lumii evanghelice autohtone? Unii zic ca da, iar altii spun ca unii exagereaza! Ce e cert si indubitabil este ca a dominat topurile parca in mod natural, nu-i asa, dle Cristalin ? Parca pt asta au fost facute, sa-l aiba pe Patratosu in poll position, “Oricand a vrut muschii lui” - vorba romanului! Si asta o poate realiza fara vreun efort, doar un fenomen .

Nu fiti tristi, ce e blog ca blogul trece ! Sau personajele trec, blogurile raman ?

Fiti dar mandri si ca l-ati putut vizita si ca ati interactionat cu Patratosu, El Fenomeno ! Am fost cu totii partasi la tot ceea ce-a realizat, fie bine , fie rau. Daca a avut cineva ceva de spus si/sau comentat, atunci era momentul, iar daca nu, sa taca pe vecie! Si zicala care se rosteste pe final, “cele rele sa se spele…”, ar fi bine de incrustat in mintile celor care-si fauresc cu dragalasenie intarituri la cerbice.

Farewell, PATRATOSU’ !!! Respecte, El Fenomeno!

* Cei care doriti sa aflati amanunte despre toate aspectele acestui El Fenomeno al blogosferei romanesti, o puteti face accesand fara taxa blogul personal al dlui Alin Cristea.

Mama mea avenit la noi; sotioara imi dezvaluie indeletnicirea mamei: imi citeste blogul!

I-a placut! am avut ceva emotii! Cred ca ochiul ei ar fi unul dintre cei mai obiectivi! cel putin din punct de vedere spiritual!

SFAT: daca vreti sa fiti in regula, cu contiinta impacata ca ceea ce scrieti nu depaseste granita celor 7 ani de-a casa, etc, lasati-va mamele sa va citeasca blogul!

…si poate nici Tuca n-ar mai fi Buca!

Mame din toate tarile, uniti-va!…la verificat blogosfera!

Viata curge inainte ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat! E drept ca 12.000 + 18.000 nu pare atat de mult raportat la populatia Chinei. Dar ia incercati sa va imaginati ca ati fi fost epicentru acestui cutremur si oamenii ar fi cazut ca piesele de domino imprejur: cati oameni dintre cei dragi si dintre cei cunoscuti ar fi intre cei 30.000? … parca n-ar mai fi atat de departe asa cum ni se pare acum acest dezastru.

Am citit si eu editorialul acestui mare Larry King expirat al menajeriei TV autohtone, in care s-a decis, probabil dupa ce l-a lecturat pe Niice si dupa ce şi-a asumat statutul de supraom, sa atace cu epitete demne de homo erectus toata blogosfera romaneasca, fara discernământ, fara discriminări, intr-un acces aproape nevrotic, ce aduce a motiv de internare si reabilitare prin camasa de forta. Dar, după cum ne-o arată traiectoria fulminată a desfăşurării sale, probabil va aborda şi el segmentul acesta de comunicare. se va intoarce spre ce a scuipat si asta ii va califica demersul, spunea apostolul Petru - cine citeste sa inteleaga!

Această postare e un protest împotriva supremaţiei autoimpuse a unor capete pseudo-luminate care-s gata-gata sa conducă destinele unei ţări sau chiar, de ce nu, a universului , intr-un stil pe care nu de mult îl demascau ei înşişi ca fiind aberant si total extremist — referindu-ne la discursul dlui Vadim Tudor având ca ţintă breasla jurnaliştilor. Discursul animat si agitat referitor la bloggerii romani, seamana foarte tare cu cel al dlui V.Tudor, referitor la ziarişti. Deci, potenţialele victime se transformă-n torţionari veritabili, conform moralei fabulei cu dreptatea care nu e decăt pt dulăi. Şi când te gândeşti că jurnalistul e câinele de paza al democraţiei, te cam ia cu fiori cu un ziarist canibal prin preajmă.

Da, pe langa celelate motive de mandrie pozitiva, unul mi-a inseninat zorii destul de intunecati ai viitorului (hrana se scumpeste peste tot pe mapamond, instaurandu-se foametea incetisor, carburantii se scumpesc, sistemul sanitar romanesc e tot groggy, …): CRF-ul a obtinut eventul . In ciuda milioanelor de euro nemarcate si purtate la chimir sau in batista de conducatorii clubului de care-s linkat sufleteste de cand ma stiu si care n-a meritat. N-a meritat si gata. Si ma bucur pt Cluj. Dupa Nokia, sa vina Chelsea !

Cand dam cu nevasta de perete intr-un acces perfect masculin, cand traumatizam copiii prea energici pt cat le-am dat sa manance, cand injuram la coada la curent, cand ne incapatanam sa stam jos in autobuz langa o batranica cu Parkinson ce se clatina pe picioare, cand adormim in sant in propria voma, cand asteptam spaga ca sa lasam apartinatorul sa intre in spital in programul de vizita, cand chiuretam un fat de cateva saptamani, cand pretindem plicu’ pt ceva ce brusc nu se mai putea rezolva fara el, cand militam pt legalizarea prostitutiei si pt drepturile minoritatilor sexuale, cand toleram ce n-ar trebui tolerat si cand suntem intransigenti gratuit, cand … in toate acestea si multe altele, suntem crestini pana-n maduva poaselor, suntem crestini din mosi-stramosi, de la Andrei si tagma lui si pana la ultimul baiet de cartier.

Suntem crestini si cand furam, dar si cand visam: doi romani au reusit sa le cupleze, binenteles ca in Italia - care a devenit tara tuturor posibilitatilor atat pt romanii neaosi, cat si pt romanii cu doi de r. Am citit in presa de azi ca au reusit sa fure mitra si sceptrul unui episcop, iar cand au fost prinsi au declarat ca au avut o revelatie divina: Mesia se va naste la Faureni si ei erau insarcinati sa-i duca insemnele puterii. Crestini pt care a murit un Mesia si mai vor unul, macar asa, de paravan in micile cotcarii cotidiene.

Suntem crestini pana-n maduva oaselor si cand facem raul. Crestini, 99% - ne-o spun somdajele. Restul sunt liber-cugetatori la ce ar mai fi de-nfaptuit si a a ramas nefacut de crestini.