The 5 Myths of Masculinity/ Cinci mituri ale masculinitatii

• Sunday, June 12th, 2011
• Author: Jim Burns, Ph.D.                                                                                                                                                                                                                                                                                                                     Nu este nimic surprinzator in faptul ca barbatii si femeile sunt diferiti. Cercetarile stiintifice demonstreaza ca creierul barbatului functioneaza diferit fata de cel al femeii. Barbatii proceseaza informatia diferit. Barbatii au tendinta de a fi mai concentrati. Femeile sunt distributive, capabile sa faca mai multe in acelasi timp. Partial datorita acestor diferente, baietii cresc invatand o perspectiva distorsionata a masculinitatii. Aceste distorsiuni sunt intarite de cultura si adesea sunt transmise de catre tati. Recent, am avut ocazia sa-i iau un interviu lui Gary Oliver, autorul lucrarii Raising Sons and Loving It (alaturi de sotia sa, Carrie Oliver). Gary a identificat cinci mituri ale masculinitatii pe care doresc sa vi le transmit.

Mitul #1: Barbatul adevarat este masiv, curajos si puternic.

In mod clasic, barbatii sunt recunoscuti ca fiind masivi si duri. Sunt crescuti sa fie competitivi. Valoarea  consta in capacitatea barbatului de a invinge, de a fi curajos, de a fi mai mare si mai puternic. In general, fetele nu sunt educate  avand astfel de prioritati.

Adevarul: adevarata putere are putin de-a face cu fizicul. Forta fizica isi are locul ei, dar a fi barbat inseamna mai mult decat atat, cum ar fi cultivarea de trasaturi mentale, emotionale, spirituale si relationale puternice  Cam asta inseamna sa fii barbat adevarat.

Mitul #2: Un barbat adevarat nu are emotii si nu-si exprima afectiunea.

E o certitudine ca lucrurile s-au schimbat in ultimii 10-15 ani in termenii deschiderii culturii fata de exprimarea laturii emotionale a barbatului; in orice caz, baietii sunt inca educati intr-un tipar cultural care nu permite barbatilor sa-si exteriorizeze sau sa-si verbalizeze emotiile (altele decat furia). Copii fiind, baietii experimenteaza o gama larga de emotii, dar undeva pe parcurs, ei invata ca barbatii isi suprima emotiile si raman calmi, imperturbabili si stapani pe sine in orice situatie…chiar si in mijlocul crizelor. Transmiterea unui astfel de model se face adesea prin intermediul tatilor. Crescand, baietii aud frecvent mesaje transmise de tatii lor, mesaje care nu ajung vreodata sa fie spuse fetelor: Indura!  Fara durere nu-i castig ! Esti barbat sau soricel ? Fii barbat!

Realitatea ete ca barbatii au sentimente, chiar daca  nu-si exprima emotiile. Iubirea, tandretea,  blandetea, amabilitatea, sensibilitatea, empatia, educatia, compasiunea nu prea sunt asociate cu emotiile masculine, desi aceste caracteristici sunt atribuite lui ISUS in cele patru Evanghelii. Isus, un barbat, a experimentat si a exprimat emotii adanci. Parintii ar face bine sa-si ajute baietii sa-si identifice si sa-si exprime in mod potrivit emotiile.

Mitul #3: Un barbat adevarat nu este slab si nu trebuie sa planga.

Pe plan istoric, barbatii au crescut invatand ca a plange denota slabiciune. Ei invata sa-si reprime emotiile provocate de durere si necaz. Barbatii care plang sunt admonestati ca fiind  fricosi sau « fetite »

Adevarul: barbatul adevarat are abilitatea de a-si exprima durerea si mahnirea intr-un mod adecvat. Parintii ar face bine sa-si ajute fiii sa se maturizeze spre pozitia in care sa fie capabili sa se exprime corespunzator si in siguranta prin lacrimi in vremuri de durere, necaz si criza.

Mitul #4: Un barbat adevarat e expert in sexologie.

Din frageda copilarie, baietii sunt bombardati de catre cultura cu imagini si mesaje cu tenta sexuala. Adolescentii invata sa impartaseasca informatii si relatari sexuale ca si cum li s-ar fi intamplat direct lor, chiar daca de cele mai multe ori n-a fost asa. Asta contribuie la creerea mitului ca baietii sunt experti in sexologie. Acest mit aduce mari prejudicii scopului conceput de  DUMNEZEU pentru sex si se finalizeaza cel mai adesea cu o perceptie si o raportare defectuoasa la femei, o focalizare nesanatoasa asupra performantelor sexuale si constituie o piedica in a construi relatii sanatoase.

Pentru a se opune mitului, parintii ar trebui sa-si inzestreze baietii cu o educatie sexuala bazata pe Scripturi si centrata pe valorile lor.  N-ar trebui sa fie doar o discutie o data-n viata, ci mai degraba un dialog continuu care sa abordeze sexualitatea in modalitati potrivite varstei lor.

Mitul #5: Valorea unui barbat este determinate de ceea ce face si de cat castiga.

Cu ce te ocupi? Cat castigi? Acestea sunt frecvent primele intrebari care se aud cand barbatii discuta intre ei. Barbatii cresc invatand cum sa fie competitivi si modul in care-si asigura traiul si cat anume castiga sunt standardul valoric in cultura noastra.  Astfel se creeaza o presiune puternica asupra baietilor si barbatilor, orientandu-i nesanatos mai degraba spre latura materiala, decat spre cea spirituala a existentei.

Realitatea este ca aceasta focalizare nesanatoasa asupra carierei si castigurilor poate impiedica barbatul sa perceapa vocea lui DUMNEZEU. Scripturile ne descopera ca  «nu putem sluji la doi stapani » (Matei 6 :24). Valorea reala a barbatului este determinata de relatia lui cu DUMNEZEU. Baietii au nevoie sa fie invatati a privi dincolo de etalonul cultural al carierei si a banilor si, in schimb, sa fie motivati  sa   puna pe prima pozitie in ierarhia valorica dezvoltarea relatiei lor cu HRISTOS. Prin intermediul acestei relatii vii pot ei deveni barbatii pe care i-a planuit DUMNEZEU cand i-a creat.

Preluat si tradus cu permisiunea HomeWord (Printed by permission of HomeWord.)

Eu sunt plecat de ceva vreme, n-am putut participa direct, dar am urmarit azi-dimineata live pe site-ul Bisericii Baptiste Betel (din care fac si eu parte) mesajul dansului. Mai apoi, am cautat pe net cateva materiale (video si articole) si am gasit un articol care da cateva sfaturi practice parintilor care nu doresc sa ramana corijenţi la “cresterea corecta a copiilor”.

Va ofer mai jos spre folosul nostru traducerea acestui articol preluat de aici :

Tips for Becoming a Better Dad

Sfaturi practice pentru a deveni un tata mai bun

• Thursday, June 10th, 2004
• Author: Jim Burns, Ph.D.

In cultura in care traim, cand vine vorba de  cresterea copiilor, rolul tatalui e cel mai adesea minimalizat. In mod normal,  mamele sunt mai legate si mai implicate in procesul cresterii copiilor. Dar asta nu inseamna ca tatii nu ar fi importanti (ei chiar sunt!) sau ca ei n-ar trebui sa faca toate eforturile ca sa devina acel tip de parinte pe care  doreste  DUMNEZEU ca toti sa devina. Daca nu stii de unde sa incepi, aici sunt cateva sfaturi practice pentru a incepe sa devii un tata mai bun.

 1) Iubeste-ti si respecta-ti sotia! Tatilor, daca sunteti in cautarea unui mod de a va intari, consolida familia, incepeti prin a va focaliza supra sotiilor voastre. O casnicie de calitate este probabil factorul optim pentru cresterea in siguranta a copiilor. S-a spus adesea ca cel mai bun lucru pe care-l poti face pt copiii tai este sa-ti iubesti partenerul de viata. Uneori asta  inseamna sa pui nevoile sotiei tale inaintea celor ale copiilor. (Daca esti un tata singur, pentru binele copiilor tai este necesar sa le respecti si sa le sprijini mama)

2) Angajeaza-te in urmarirea cresterii spirituale.  Unul din cei mai important pasi in a deveni un tata mai bun este angajamentul personal de a creste, de a te dezvolta in relatia cu DUMNEZEU. Crescand in credinta si devenind tot mai apropiat de modelul lui HRISTOS, vei deveni mai apropiat de modelul de tata care doreste DUMNEZEU sa devii.  Si daca-ti doresti pentru copiii tai o viata spirituala plina de vitalitate, atunci trebuie ca ei sa vada expresia credintei autentice in propria-ti viata.

3) Comunica cu copiii tai. Vorbeste zilnic cu copiii tai. Si mai important, asculta-i! Ascultarea este limbajul dragostei! A deveni un bun ascultator cere ceva munca, dar merita tot efortul pentru ca  ascultarea cu atentie te va mentine strans conectat la ceea ce se petrece in viata copiilor tai.

4) Lasati afectiunea sa fie regula, nu exceptia. Tatilor, daca este dorinta voastra sa construiti o relatie solida cu copiii vostri, afectiunea este o necesitate. Nu esti tipul de om afectuos, tandru ? Invata sa devii asa ! Da, este intr-atat de important. Cauta sa oferi copiilor tai afectiune curata si sincera prin cuvinte de iubire, afirmatii, incurajari, mici atentii si atingeri potrivite.

5) Fii atent cu rolul de model. Caminul vostru este sursa primara de unde invata despre viata copiii vostri. Asta inseamna ca trebuie sa fii precaut cu felul in care te relaxezi, in care te distrezi, cu limbajul pe care-l folosesti, cu felul in care-ti tratezi sotia si asa mai departe. Ei te urmaresc zilnic pentru a invata  un mod de viata.

. 6) “Fii acolo” pentru copiii tai. Tatilor, una din cele mai importante si valoroase contributii pe care le puteti aduce pentru a deveni un tata mai bun este pur si simplu sa « fiti acolo » , implicati in vietile lor. Prezenta voastra este o afirmare puternica si un semn al grijei voastre fata de ei.  Prezenta voastra ofera copiilor o mai mare senzatie de siguranta  decat aproape orice altceva ce le puteti oferi. Uneori, asta inseamna sa fii capabil sa iei decizii dificile, ca de exemplu a alege sa fii la meciul de volei al fetei tale in loc sa fii la o intalnire importanta de afaceri. Dar, implicarea ta in viata copiilor este mult mai valoroasa decat un salar mai mare.

Preluat si tradus cu permisiunea HomeWord (Printed by permission of HomeWord.)

Filmul  care mi-a dat de gandit nu de multa vreme ne aseaza pe noi, privitorii, la limita dintre lege si har, la granita dintre libertate si nebunie, dintre canon  si dezordine, dintre iubirea totala dispusa la orice sacrificiu si iubirea fireasca,  claustrata de egoism , viciata de ambitie si posesiune. Privind la cele ce se desfasoara pe ecran, la istoria protagonistilor,  ne trezim stand pe cornisa dintre o viata eliberata de orice crez si contrangere morala si o viata condusa de scopuri precise si principii nobile.  Pe de o parte, ni se afiseaza o viata boema si un piculet frivola – tipic americanului de rand  , iar pe de alta parte, o viata ordonata , rigida, frizand disciplina spartana.

Avem de-a face cu un manager de hotel agnostic , cartezian si epicurian (pe numele lui, Gavin), precum si cu un crestin evanghelic (Joe) stoic pana-n oase, hotarat pana la fanatism, credincios pana la nori.

Foarte savuros si instructiv dialogul dintre cei doi : scopul era demostrarea existentei lui DUMNEZEU si propovaduirea mantuirii numai prin Jertfa DOMNULUI ISUS (precum si fortarea acceptarii ei). Instructiv daca vreti sa vedeti cum se poate esua in   « évanghelizarea  personala »  prin intransigenta si superioritate tipica noua, protestantilor. Esec in ciuda expunerii clare a celor 4 legi spirituale cu care ne-am invatat deja (eu cu Alege Viata, voi – cine stie ?).

Binenteles ca dezbaterea ramane in suspans pt noi, privitorii (pt Gavin se incheiase si-l durea in cot, iar pt Joe trecuse in teritoriu rugaciunii si mijlocirii), pana cand  Femeia isi intra si ea cu adevarat in rol. Intelegem  ca Femeia a fost de fapt motivatia dezbaterii,  DUMNEZEU era numai un pretext  al desfasurarii  masculinitatii .

Cand lucruri nepotrivite si iremediabile se consuma, tabloul se schimba dramatic : Joe, credincios pana la fanatism, iubitor pana la patima dementa il constrange pe Gavin, omul amoral si imoral, omul fara crezuri pt ca nu avea in ce sa creada decat in Carpe diem !,  sa faca o alegere capitala, decisiva.

Daca ar fi sa ne asemanam cu Origen (dar nu ne lipsesc anumite parti ale corpului, ba din contra     ) am putea alegoriza in voie, Joe devenind Dusmanul si Ispititorul, iar Gavin devine in ultima instanta, Biruitorul – spre perplexitatea tuturor  si a noastra in rand cu ei  .  Iar Shana, Femeia si/sau Mireasa, ca dintotdeauna, ramane marul discordiei, dar avand meritul de a conferi  echilibru launtric succesiv, cand lui Joe, cand lui Gavin (spre pierirea lor, daca ar fi sa fim cinici !  )

Filmul duce in esenta lui un mesaj limpede anti-crestin, dar chiar si asa merita vazut (sau mai ales de aceea), avertizati fiind de aceasta postare . Morala filmului The Ledge ar fi  simplist expusa : daca crezi cu adevarat,  poti !

Avem de invatat si de meditat : suntem gata sa ne sacrificam pt ceea ce credem, sau complacerea in legalism si buna-randuiala nu este decat o masca a falsitatii si lasitatii ?

Avem tot felul de organizatii si miscari de ajutorare, avem misiuni de evanghelizare cu raza scurta si lunga de actiune, detinem o intreaga armata de planuri riguroase si bune intentii. Avem tot ce ne trebuie ca ne calificam individual si in masa pt Imparatie.

Suntem mai speciali decat ceilalti ? Intrati intr-o biserica evanghelica intr-o zi de Sarbatoare a Roadelor (ca tot e sezonul) si va veti convinge! Asta daca mai este necesar. Dar, va rog frumos, ramaneti pana la “spargerea targului” din curtea adunarii si trageti cu urechea la small-talk-urile de-acolo si veti descoperi cat suntem de deosebiti, cum ne muncim sa tragem clar o linie de demarcare intre noi si cei pe care-i desfiintam cu delicatete si diplomatie.

Vreti sa intrati mai adanc  in aceasta cautare? Luati parte la intalniri degajate  (gen agape, pranzuri duminicale) ale liderilor * si veti afla cate luna-s si-n stele despre unii si altii, si daca « aveti noroc »     veti mai afla si vorbe de duh ale unor varfuri si mai speciale ale lumii noastre evanghelice. Astfel, foarte de curand, am aflat o cugetare a unuia dintre cei care se plimba c-un mijloc de transport pe care ISUS sigur l-ar fi refuzat fiind prea special si pe care-l parcheaza anapoda (de parca ar fi singurul!) ; cugetarea spune, cica « din cand in cand, paduchele iese in frunte ! ». Din orice carare (pe stanga sau dreapta) o iei, tot injositor este rezultatul. Unii dintre noi suntem asemanati cu paduchii in comparatie cu fratii mai speciali .

[* tre’  sa recunosc ca intotdeauna mi-a displacut ce-a devenit la noi conceptul de lider spiritual : 50%  dintre noi sunt lideri, iar restul isi doresc sa devina cu price pret (« frate, el e lider la noi in Biserica ! »  so what ? este el mai special ?  se pare ca da, chiar daca directivele de SUS spun altceva : ceva legat de smerenie….dar parca totul e in ceata, nu-i asa ?)]

Eu n-am crescut intr-o familie de evanghelici neaosi si n-am cultura meselor duminicale cu invitati de soi si cu altii surpriza. Dar am participat la cateva (acasa sau in deplasare) si n-am iesit din ele intotdeauna numai imbuibat  de bucate alese, ci si cu un gust amar (nu, nu cred ca era din cauza colecistului     )  in urma discutiilor la care am participat. Mai mult pasiv pt ca si eu ma simt mai special, iar ceilalti sunt de-acord : ma considera fie dificil, fie prea-serios 

Am vrut sa scriu o postare – e in faza de ciorna inca – « De ce nu m-a interesat Congresul » , dar nu-si mai are rostul, sunt prea multe interferente cu cea de fata. Plus ca Congresul a fost plin-ochi de lideri de tot soiul.

Dupa ce am scris postarile cu UEO am fost acuzat ca fac jocurile nu-stiu-cui. Fac jocurile Cuiva, e drept, dar ar trebui ca toti sa-I facem jocul. Nu inteleg de ce regulile acestui joc devin laxe, interpretabile, labile. Nu citim toti aceleasi Scripturi ? Nu ascultam toti aceleasi indemnuri si porunci ? Nu avem toti acelasi LIDER ?

Daca raspunsul este DA, cum se face ca unii suntem mai speciali decat ceilalti ? Cine ne-a facut mai speciali pe unii, pt ca EL s-a coborat la spalarea picioarelor fratilor Lui ! Cine ne ingaduie sa vorbim si sa scriem in halul in care o facem ? Cele mai accesate bloguri si postari sunt cele in care se arunca-n ringul disputelor cuvinte grele ! Unii dintre noi se cred mai speciali daca-si incoarda muschii intelectului si-si expun conceptiile cu desconsiderare si malitiozitate. De cand a devenit mai special sa-l citesti si sa-l citezi pe Plesu cu pretiozitate, decat sa-i acceptam pe ceilalti cu slabiciunile lor ?

M-am tot muncit sa-l inteleg pe Pavel care s-a dat lovit cu neputinciosii si slabit cu cei slabi. A renuntat la unele si la altele pt a nu fi pricina de poticnire pt ceilalti, pt ceilalti mai putin speciali, daca ar fi sa folosim terminologia de pana acum . Pentru noi e mai cool si mai en vogue sa fim piatra de poticnire pt altii. Ce treaba avem noi daca el, fratele e slab ? . Ne amutim launtricul cu : ce sa fac eu daca-i fraier ?

Uneori ajungem chiar sa punem la indoiala existenta lui DUMNEZEU vazand sau auzind despre comportamentul unora mai speciali dintre noi. Cunoastem cu totii exemple de lideri (eu am doua exemple concrete care m-au facut sa ma gandesc insistent la  ce-a facut Fineas in vechime) care au trait intr-o mizera  duplicitate pt ani de zile, crezandu-se mai speciali decat Insusi Liderul lor ! Cum altfel va puteti explica obraznicia si nonsalanta slujirii lor in tot acel timp ? N-aveau acelasi DUMNEZEU  Sfant si Drept ?

Ne consideram  mai speciali, asta e clar !  Dar ce sa facem sa revenim la normalitatea ceruta de Scripturi ?

Ma uit peste umar si-mi fac un bilant din mers. Multe poticneli si greseli   pe care am inceput a le numi deja experienta, vorba lui Bernard Shaw (tinererea este o perioada minunata a vietii, ea ne permite sa acumulam greselile numite ulterior experienta) -  cam prematur, dar intotdeauna am fost considerat precoce.   Ar fi vremea sa aplic acest indemn: “invata din greselile altora. Nu o sa traiesti atat de mult incat sa le faci tu pe toate!”
Ce va urma? Ce-mi doresc sa urmeze? …oricate mutari  gandesc inainte, mersul pe acest drum e plin de surprize. Si in fond, de ce atata stress cand tot parcursul incape in doua propozitii de pe piatra funerara “s-a nascut in ….., a murit in….”. Cred ca e cel mai concis rezumat al unei existente. E drept ca mai apoi se va dezbate pe larg, intr-o alta dimensiune, intr-o alta viata, pe un alt drum.

Dar, ieri l-am vazut pe Federer constient de propria valoare sportiva, cu mult peste cea a lui Nadal, dar prea putin concentrat, poate prea obosit pt un astfel de meci (totusi, Nadal este  unul dintre cei mai buni tenismeni ai tuturor timpurilor), prea inconstant in evolutie si poate prea grabit sa-l termine pe adversar (a se vedea tie-breakul setului 2).

Consider – fara a minimaliza talentul si efortul lui Nadal – ca Federer a ratat pe propriai mana aceasta finala.

Ne este vadit – pt a cata oara? – ca pt a reusi (si sportul este numai o expresie vizibila si mediatizata a acestei realitati) este nevoie de  mai mult decat de acel 99% talent sau inspiratie. Este nevoie de tenacitate, de consecventa, de ambitie, de incapatanare, de stoicism si de forta launtrica. Chiar de cinism si malitiozitate pozitivate. Fara sentimentalisme, fara sovaieli, fara regrete sau indoieli. Toate acestea ne descriu parca o masina, un robot…dar se poate!

Si de data aceasta, Nadal a fost Cyborgul finalei de la Roland Garros.

Un amanunt interesant: stiati ca Nadal e de fapt dreptaci din nascare, dar antrenorul sau – Toni Nadal, unchiul sau – l-a indemnat sa joace cu stanga pt ca jocul sau sa puna probleme tenismenilor dreptaci (majoritatea)?  Un robot joaca la fel de bine cu stanga ca si cu dreapta 

Mai vorbim dupa Wimblendon!