Postat de: ciprians | 4 12 16

Ne-dumerire (9)

Vazand aproape zilnic timp de peste patru luni un pacient pe Terapie Intensiva, am remarcat cum lupta arzatoare, pe viata si pe moarte de apucare a definitoriului si  esentialului se transforma treptat-treptat si inexorabil intr-o cautare a maruntului cotidian, cautare care creste in intensitate proportional cu starea de revigorare a pacientului….

…cand realizez cu cata inversunare, constanta  si risipa de energie ne pierdem si ne diluam in conflicte, obiceiuri, apucaturi si lucruri marunte care nu mai au nici o insemnatate sau  greutate in momentele existentiale, in clipele „de foc”  prin care va trece orice fiinta nascuta, nu pot sa nu ma ne-dumeresc, intrebandu-ma cu ce ar  trebui sa ne zgaltaie zilnic  DUMNEZEU  ca sa incepem realmente sa traim?

 

Postat de: ciprians | 16 11 16

Ne-dumerire (8)

Ma paste de ceva vreme o ne-dumerire crasa: intr-o lume nebuna-foc, ‘n care consumerismul ubicuitar falfaie paroxistic din aripi redbulliene, crestinismul asezat si echilibrat nu (ne) mai ofera destula adrenalina, obligandu-ne efectiv sa ne pedalam ciclic ciclismul pe drumuri abrupte de munte, sa ne  parapantam setea si sa ne parasutam golul ?…WWJD walking in my shoes?

Il est ou le bonheur?

Postat de: ciprians | 12 05 14

HaiOs (11)

Situatia creata de Dmitri Rogozin (un fel de Liviu Dragnea al nostru 😉 , dar la alta SCARA si cu alta armata in spate) si declaratiile lui belicoase la adresa noastra, a romanilor, respectiv raspunsul in dodii  dat de presedintele nostru mult-iubit ***, seamana izbitor de mult cu situatia obisnuita  din curtea scolii, unde spaima liceului, malacul prost si fara minte , cu chef de scandal, provoaca neincetat, iar cei vizati, cunoscandu-si limitele, se fac ca n-aud sau raspund anturajului cu o superioritate aproape parinteasca  „iarta-l, doamne, ca nu stie ce zice! ”  :))) , dar, ne-uitand sa se uite tematori peste umar, ca poate-poate i se nazare goliatului sa treaca la fapte.

Si ca sa fie si mai izbitoare si vadita situatia, rusoaica lor – Sharapova – o batu zdravan (iar) pe (poate singura)  speranta (Halep) la o replica adevarata data Maicii Rusiiiia. 😦

 

*** intrebare:  oare de ce mult-iubitul nostru presedinte crede ca votka a fost cea care a vorbit din Rogozin???  ;)   Sa stie dansul direct si nemijlocit ceva despre starile provocate de votka?  De ce nu amfetamina din Rogozin, sau mai stiu eu ce alt drog ?….

Postat de: ciprians | 27 03 14

Nedumerire (7)

S-a facut ceva valva in legatura cu moartea doctoritei anesteziste in Franta. Ba ca ne inrobim acolo, ba ca se profita de noi…opinii aruncate-n dreapta si-n stanga ba de unii, ba de altii. Am alte chestii de gandit si de facut ca sa ma intereseze ce crede alde nu stiu cine  „pe sticla”. Dar azi, la intrarea in garda intr-un spital care practic nu exista in aceeasi epoca cu un spital oarecare din Franta, cineva incerca sa ma convinga cat ii este de greu unui medic roman in Franta. Cat de muncit si robit este, cat e de lung programul, etc-etc, preluand constiincios si consecvent, pare-se, propaganda breaking news-urilor….

In ultimii trei ani, am practicat aproape 2 ani ca pneumolog (rezident si mai apoi, specialist), in doua zone diferite din Franta, atat geografic, cat si ca mentalitate: prima data in nord, a doua oara in sud.

In tara noastra cea de toate zilele (mai toate afurisite), incepusem sa iau tratament antihipertensiv pe baza de stress de pe la 35 de ani, profesia „implinindu-ma deplin si oferindu-mi satisfactii fara-numar, fara-num….”  :D  Ei- bine, in Franta am fost „eliberat de boala” , daca ar fi sa folosim limbajul lui Pustan; de fapt, placerea si implinirea de a munci acolo, avand toate mijloacele la indemana,  m-au eliberat de stress si frustrare. Si, de-asemenea, sansa egala, aprecierea, respectul, toate capatate instant sau in timp foarte scurt, spre deosebire de lipsa lor sau cel mult fiind scuipate printre dinti de sistemul romanesc si acolitii lui.

As putea sa fac o paralela intre ce puteam face acolo si cu ce ma framant aici, dar nu in asta consta menirea acestei postari.

Nu vreau sa bagatelizez cazul acestei doctorite, nu vreau sa dezbat cazul ei si ce a dus la aceasta tragedie,  dar nu pot sa nu-mi exprim nedumerirea: cum de nu reusim ca natie sa depasim stadiul in care folosim exceptia pe post de regula?  si cum de nu reusim sa depasim stadiul in care „excretam” nedigerate ineptiile vandute ca dupa colt  printr-un ciob patrat de sticla?

Postat de: ciprians | 3 11 13

Insemnari din subterana (1)

Fara a avea ambiţuri de povestitor din punga-larga, am preluat titlul lui Dostoievski ca sa-mi deapan cateva experiente profesionale petrecute-n sistemul nostru medical cel de toate zilele, adica pur si simplu ordinar

Fara sa bravez, experienta de un an jumate’  din Franta as putea s-o definesc folosind metafora puiului care scoate capul in lumea mare din gaoace, sau, mai elitist, prin metafora pesterii … care pt noi e de fapt cavernă. N-as fi realizat grotescul cotidian si probabil as fi socotit aceasta realitate ca fiind  normalitate.

Stau inaintea tastaturii si nici nu stiu de unde sa incep…de la lipsa crasa si constanta a medicamentelor din spitale – in special cele provinciale, de la faptul ca trebuia sa le spun pacientilor ca computer-tomografia necesaracosta si spitalul nu poate plati, ca nu puteam face unele aalize ce se considera uzuale in mod normal, etc ….dar toate coexistand cu iminenta aparitie ca cardurilor de sanatate (un fel de punere a carului  inaintea  boilor), coexistand cu optimismul celor bine-infipti din breasla, castigand la negru mai mult decat omologii lor din Vest, coexistand cu nerusinarea declaratiei minstrului sanatatii pe postul national la o ora de varf ca stie ca posturile din spitale sunt scoase la concurs cu „dedicatie” si ca se da spaga….totul reducandu-se la lipsa de interes si la damboviteano-balcanicul motto „las’ c-o fi bine!”

…imparteam garda cu gandacii de gaz intr-o dimineata pe la ora 4.  Aud zgomote pe holul imens  – cred ca are pe putin 100 de metri. Ies curios sa vad cu ce ma procopseste soarta: un pacient atat de pricajit si suferind  ca mi-a stat inima-n loc. Abia respira si purta pe fata masca de oxigen prin grija celor de la Salvare. Dar fara butelie, fara oxigen. In cei 20 de km de la UPU judetean si pana la mine au terminat oxigenul.  Cat oxigen i-ati dat, fratilor? intreb eu precipitat. Vreo 6-7litri/min!   imi raspunde  asistenta a carei privire imi dezvaluia cu nonsalanta ca e obosita si plictisita de tot, da’ de TOT! Si unde-i oxigenul? continui eu in timp ce-l consult pe pacient. E gata, l-am terminat de mult! ...si saturatia? zic eu. Tot pe-acolo, 60-70%, vine raspunsul parca dintr-o cutie goala.

Imi dau seama rapid ca tratarea acestui pacient depaseste de departe mijloacele pe care le am la dispozitie.  Datele paraclinice imi confirma ca are indicatie de spitalizare intr-un serviciu de Terapie intensiva, ca l-as condamna daca l-as retine. Completez rapid documentele necesare, argumentandu-mi minutios decizia si-l re-trimit spre Spitalul Judetean, spre stupefactia echipajului ambulantei exprimata indubitabil prin gestul aproape provocator in care a luat fisa pacientului.

Ma asez linistit si astept continuarea. Care nu intarzie sa apara in mai putin de 30 de minute. Ma suna o specialista care imi repeta aproape spasmodic ca acel pacient are o patologie care se poate trata in spitalul nostru si ca trebuie sa-l accept. II repet ceea ce scrisesem deja in fisa lui. Ca trebuie internat rapid la Reanimare. Cum sa-l internez in reanimare? ce sa le spun celor de-acolo? ma-ntreaba ea, dupa ce repetasem de vreo 2-3 ori criteriile pe care – din pacate – acest pacient le intrunea. Moment in care rabdarea mea atinge apogeul si ii spun ca sunt sigur ca se va descurca si inchid telefonul.

Pana la ora 8.30 m-a mai sunat de vreo 2-3 ori. Apoi ma suna cu ceva de genul sa stii ca te-am spus  si-mi paseaza pe cineva cu voce grava, dreasa cu grija in timp ce ne conversam. Eram dispus sa primesc pacientul, dar dupa ce este stabilizat. Mi-a pasat pe altcineva care a trecut la santaj direct. Eu, neinduplecat, nu pt ca n-as fi maleabil, ci pt ca  stiam ca nu puteam ajuta pacientul in starea in care se afla.

Ne-am inteles sa-l primesc cand va fi stabilizat, Se lasa linistea pt vreo saptamana-doua. Sunt iar de garda si iar ma suna doamna doctor. Am un pacient care e pt dumneavoastra! imi spune cu triumf in glas. E acelasi? intreb eu, candid. Nu! vine raspunsul rece ca o rafala de ploaie de toamna tarzie. Dar cu celalalt ce s-a-ntamplat? pt ca nu mi l-ati mai trimis….insist eu sa stabilesc legatura.  Aaaaa, da! a fost internat pe Reanimare, a fost mai bine, dar a murit! a sunat raspunsul ei (il redau mot a mot) , la fel de frivol de parca as fi intrebat-o pe florareasa de la colt.

A fost mai bine, dar a murit!  Cam asta am putea spune si despre sistemul autohton de sanatate! …sic transit gloria mundi.

Postat de: ciprians | 3 11 13

Diagnostic ratat sau tratament ineficace?

acum ceva vreme am bagat de seama ca Basil nu mai era el-insusi: ca se exprima sententios si inoportun in medii nepotrivite, folosind generic o titulatura care ne ingloba si pe noi, cei care fuseseram chemati sa mergem pe Cale umar la umar … cu intuitia si dexteritatea pe care le dobandim prin munca zilnica cu tot felul de oameni, am dedus ca e „ceva”  la mijloc si   am incercat sa indrept strambatatea ce se iţea.

Lucrurile pareau ca stateau pe-un SOCLU stabil, asa ca nu m-am mai implicat de nici un fel, de-aici aparand nedumerirea mea exprimata-n titlu.  Dar, pana la urma, nu noi suntem administratorii HARULUI, cu greu ne tinem si noi in picioare si putem doar spera ca toti sa avem parte de plinatatea prezentei LUI.

Postat de: ciprians | 23 06 13

Viata… ca o suflare

Ce mai poti spune in fata unei mame care-si cauta tanarul fiu aflat in coma la UPU –  [datorita unui accident rutier in urma caruia tovarasul de drum al acestuia a decedat] – si realizeaza ca nu e fiul ei, ca s-a produs o incurcatura in preluarea datelor si unicul ei fiu este cel pierdut?…Ce mai poti spune in fata urletelor de deznadejde, a plansului hohotit, a invocarilor scaldate in lacrimi  si a tanguielilor ragusite?

Totul pare un film comutat pe rapid,  sunt implicat in el, dar ma simt de parca as fi un spectator  dezorientat si  nepriceput in ale realitatii.

Trebuie sa opresc, sa ma opresc!… sa  ma opresc? sau sa las torentul in voia lui in jurul meu, sa-i las suflul sa ma smulga din realitate, sa ma aseze  pe vreun tarm linistit, departe, in aval…undeva unde nu mai conteaza ca viata-i doar cat o suflare.

Postat de: ciprians | 16 06 13

Nedumerire (6)

Se poarta atat de mult infrumuseterea instantaneelor , prelucrarea lor ca sa dea bine peste ani, denaturand, idealizand sau hiperbolizand realitatea, incat ma-ntreb: oare n-ar fi mai simplu si reconfortant sa ne photoshop-am intreaga viata?

Postat de: ciprians | 29 05 13

Horia-Roman Patapievici la Cluj

Horia-Roman Patapievici la Cluj

http://www.ciresarii.ro
(via http://romaniaevanghelica.wordpress.com)

Postat de: ciprians | 12 05 13

HaiOs (10)

La cat de bine i-au iesit planurile lui Iuda Iscarioteanul, ma-ntreb: la cate training-uri de vanzari si leadership o fi participat?😉

Older Posts »

Categorii