Publicat de: ciprians | 2 01 08

Mă aleargă TIMPUL

A mai trecut un an din viaţă. Parcă mai ieri fusese un alt Revelion. Parcă mai ieri zâmbeam cu-ncredere noului an ce-a devenit acum trecut. Când a mai trecut şi anul ăsta? Un an plin-ochi de zile: fiecare zi cu respiraţia ei, cu frământarea ei, cu farmecul ei, cu durerea ei, cu nostalgia ei, cu năzuinţa ei. Fiecare zi cu viaţa ei. Se bulucesc toate acu’ să intre-n depozitul cu amintiri, dar numai unele, cele mai „altfel„, vor reuşi să se aşeze-n rafturi, în scrinul memoriei.

De ce am senzaţia că pe an ce trece, TIMPUL mă strange ca o platoşa, mă comprima, mă chirceste? De parcă Timpul meu tânjeşte să devină Clipă ; printr-o clipă am intrat din Veşnicie în TIMP şi tot printr-una voi iesi din el. Şi dacă cândva, dulci vremuri, aveam senzaţia că bălteam in TIMP, pe an ce trece, el mi se-arată ca un torent ce mă erodează. Dacă abia-l percepeam de diluat ce era, acum mă infăşoară tot mai strâns, tot mai strâns… Dacă credeam că pentru mine e nemişcat, acum mă aleargă, îmi suflă-n ceafă…

„Sunt

asemeni

nisipului clepsidrei

care

poate fi timp

numai

în cădere” – versurile unei poezii de Ana Blandiana.

Sunt timp numai in cădere. În dezintegrare. În fiecare zi pierd o grămadă de neuroni, fire de păr, câte un rând de piele, bătăi de inimă, clipiri de ochi. În alunecare. În fiecare zi pierd o bocceluţă de vise, unele pentru a fi regăsite, altele pentru totdeauna. În evanescenţă. În fiecare zi mă pierd în şi prin cei din jurul meu; îmi pierd cuvinte, imi pierd gesturi, imi pierd zâmbete, imi pierd incruntări. Toate mi le pierd. În cădere, mă pierd … mă voi regăsi vreodată? Mă pierd acum, in clipă pentru a mă regăsi în VEŞNICIE?

Dacă sunt timp în cădere, de ce drumul spre VEŞNICIE mi-este un dificil urcuş?

Sunt asemeni nisipului clepsidrei care poate fi timp numai în cădere … mă aleargă TIMPUL.

clepsidra.jpg

Anunțuri

Responses

  1. Anul Nou pentru mine a fost celalalt An Nou. Da! Imi veneau in minte, puternic, visceral, imagini, trairi, senzatii referitoare la Anul Nou trecut. Pentru ca l-am petrecut aproape identic. Asemanator.

    Si m-am gandit ca anii trec, dar eu practic l-am retrait pe celalalt. Eu am sarbatorit doi ani intr-unul singur. Poate la anul voi sarbatori 3 intr-unul.

    M-am bucurat ca Dmnezeu m-a creat cu posibilitatea de a gandi, dar mai ales cu posibilitatea de a stoca in mod dinamic, activ informatiile. Cu toate ca anii trec, pastrez in memorie amintiri placute si mai putin placute, la care oricand am acces. La timpul (fizic) trecut nu am acces. Dar la amintirile mele am acces.

    Timpul psihic face posibila accesibilitatea trecutului, prezentului dar si incursiunea in viitor.

    Felul in care suntem creati imi da mie bucuria „atingerii” vesniciei. Vad vesnicia prin ochii apostolului Pavel, prin asumarea promisiunilor lui Dumnezeu, prin luarea pe cuvant a fagaduintei Fiului: „ma duc sa va pregatesc un loc”.

    Anul Nou e pentru mine bucuria apropierii de vesnicie.

  2. Cipri, mai intoarce si tu clepsidra aia… 🙂

  3. Cipri, nu te mai obosi, am intors-o eu asteptand sa ma moderezi! 🙂
    Ce-ai patit, te degivreaza aia greu, ca pe avioanele din Otopeni? 🙂

  4. Razvane, esti binevenit!
    …cam greu cu intorsul clepsidrei! 😀 Mai ales că noi credem că suntem fiecare datori cu o moarte, după care vine Judecata. Poate la budhişti, la cei care cred în reîncarnare, la ei, eventual, să se întoarcă clepsidra. 😉

  5. La tine Cipri s-a scurs putin din partea superioara, se pare ca mai ai mult.
    Iti doresc multi ani in care sa ne tot urezi pe blogul tau.

  6. Asemenea si tie si familiei, Nicule!
    Multumesc pt vizite!

    In ce priveste nisipul, numai EL stie cat mai avem fiecare!!! 😉

  7. […] Am gasit un nou instrument de masurat timpul!!! Nu seamana deloc cu clepsidra din postarea cu TIMPUL. E singurul care-mi provoaca bucurie si implinire! E primul care nu ma face sa ma zburlesc cand […]

  8. Vai, ce m-ai putut distra, Răsvane!

    Iar tu, Cipri, ai fost foarte poetic în acest articol. Şi melancolic. Cum nu mă gândeam că doctorilor le place să fie. E bine când se îmbină lucrurile.
    Da, asta e poezia. Un prieten de la Cuvinte la schimb adică de aici ( http://groups.yahoo.com/group/cuvintelaschimb/ ) a încercat şi o replică acestei poezii.
    Văd că mai sunt şi alţii care au ce au cu timpul. Are Blandiana o poezie despre timp şi durere de care mi-am amintit intantaneu citindu-ţi articolul; eroziunea cu care se ocupă Timpul. Mie îmi place mult poemul ăsta:

    http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/molecule.php

  9. Cipri,tu parca ai mai fost o data batrin.
    Vorbesti ca oamenii mari,mai,mai.
    Ca filizof la ubb devenisi,dupa ce iesisi,,din codru dies”,sic!


Categorii

%d blogeri au apreciat asta: