Publicat de: ciprians | 5 01 08

Cine eşti Tu, DOAMNE ?

Iată intrebarea pe care, fiecare dintre noi, o punem cel puţin o dată in viaţă, fie zîmbind, fie scrâşnind din dinţi, fie reverenţios, fie sfidător… suntem constrânşi de EL să ne ridicăm privirile şi să întrebăm.

În cazul fericit şi de dorit, urmează senzaţia de luminos care te invadează, pace lăuntrică,bucurie, împăcare cu sine, metanoia.

Doar Ioan Botezătorul nu întreabă, el proclamă : ” iată Mielul lui DUMNEZEU care ridică păcatul lumii!”

Dar ce ni se-ntâmplă că trebuie/ suntem obligaţi să mai punem întrebarea aceasta de-a lungul vieţii. Ce este acel ceva care ne şterge memoria? In ce condiţii ignorăm revelaţia de care ni s-a făcut parte?

Da, e posibil. Uitaţi-vă in Evanghelia după IOAN, capitolul 21.

Dupa ÎNVIERE si Duminica Tomii, este a treia arătare a lui ISUS. Pasajul ne prezintă nişte ucenici debusolaţi, buimaci, în aşteptarea a ceva ce părea a fi tot mai departe, tot mai rupt de realitatea crudă. Sunt nominalizaţi trei: Simon Petru, Toma şi Natanael.

De ce tocmai ei sunt pomeniţi nominal? sau de ce numai ei? Pentru că fiecare din ei a avut parte de o revelaţie şi o înţelegere deosebită a lui ISUS şi a misiunii lui? Poate da, poate nu! …Simon Petru – de nenumărate ori. Toma – inainte cu câteva zile. Natanael – din momentul în care L-a urmat. Nu L-au mai recunoscut! Şi totuşi, cum se poate că nu-L mai recunoaştem? Până unde merge intunecarea raţiunii noastre?

Au parte de aceeaşi pescuire minunată ca aceea care i-a adus in apropierea lui ISUS. Şi nu se trezesc, afară de unul: Ioan, cel mai tânăr, şi poate cel mai dezinteresat – speculez eu – dintre apostoli. Cum s-a putut să nu-i sune ceva în cap lui Petru când a văzut plasa plină de peşti? Adică, parcă suntem noi gata-gata să-i strigăm „Petre, e ISUS!!!” .

Cine eşti tu, DOAMNE?

Întrebare pe care o pune Saul din Tars în drumul său spre Damasc, în drumul său spre impresionarea superiorilor săi, in drumul său de a face totul pentru propriul crez, în drumul său minuţios pregătit, în drumul său…

Întrebare pe care o pune doar o singură dată. De ce numai o dată, cu toate încercările, greutăţile, lipsurile şi suferinţele sale? De ce nu se leapădă măcar o dată? De ce nu se-apucă de făcut corturi, uitând de ISUS? De ce nu găsim nici cea mai mică clătinare? Noica scria în Jurnal filosofic că, dacă nu s-ar fi convertit, ajungea oricum o somitate, un reper între gânditorii tuturor timpurilor.Ce a inteles Pavel si nu a surprins Petru (decat intr-un tarziu)? Era Pavel mai copt decât Petru? Că mai şcolit ştim că era!  🙂  Ştim cu toţii rezultatul intrebarii puse de Pavel, deviza vietii lui:  Galateni 2:20„Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine.”

Revenind, de ce suntem mai des Petru decât Pavel? Ce ne lipseşte? De ce nu avem siguranţa şi hotărârea lui Pavel? Ne pierdem undeva pe drumul dintre intelegere si experienta?

„Dar lucrurile, care pentru mine erau câştiguri, le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Hristos.Ba încă, şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos, şi să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea, pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea, pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă. Şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi părtăşia suferinţelor Lui, şi să mă fac asemenea cu moartea Lui; ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morţi. Nu că am şi câştigat premiul, sau că am şi ajuns desăvârşit; dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât şi eu am fost apucat de Hristos Isus. Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea, şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.” – Filipeni 3: 7-14

Ramane intrebarea a carui raspuns se poate reflecta asupra identitatii noastre: Cine eşti Tu, DOAMNE ?

Anunțuri

Responses

  1. That is the Question. Not the other … the one Hamlet posed…
    This one is a hard question, and yet one who all of us must ask ourselves.
    Who are you, Lord?
    Probably, we will never have a satisfying answer here on earth, but there is hope.
    „Now we see things imperfectly as in a poor mirror, but then we will see everything with perfect clarity. All that I know now is partial and incomplete, but then I will know everything completely, just as God knows me now.”

    Cipriane, mi-a placut ceea ce ai scris.

  2. Frumos spus, Adi! multumesc, te mai astept, chiar cu contributii. 😉

  3. Cine eşti tu să-mi spui ce să fac?
    Cine eşti tu să-mi spui când să tac?
    Cine eşti tu să-ţi fac pe plac?
    Cine eşti tu…?

    Asa incepe un articol pe blogul meu…

    In rest … no comment! .. just follow link…

  4. Cred ca paragraful de final – Filipeni 3: 7-14 – da si raspunsul.

    Isus nu s-a apucat sa-i „nasca din nou” pe ucenicii Sai. Ci sa-i scoleasca. Inca nu trebuia sa vina Mangaietorul. Ei Il vedeau prin prisma a ceea ce erau ei, a ceea ce faceau ei, a ce posedau ei. De asemenea si in functie de ce doreau sa devina, sa faca si sa posede. Iuda a devenit rapid casierul grupului. Petru, colericul, gandea si actiona dupa dispozitiile sale trecatoare, functie de situatie. Acum sus, imediat in clipa urmatoare jos, gata sa se inece.

    De ce erau inca fricosi in camera de sus? Nu aveau certitudinea invierii. Dupa ce li s-a aratat Domnul si L-au vazut viu, viata lor s-a schimbat radical. Dornici sa sufere pentru Mantuitorul lor, gata sa indure chinuri, lipsuri, batai, prigoana.

    Cat a durat starea de neliniste care a provocat intrebarea: „Cine esti Tu Doamne?” Pana ce L-au vazut in toata splendoarea Sa ca Dumnezeu.

    Cine tot zice: „Cine esti Tu Doamne?” Probabil locul stancos fara prea mult pamant, locul de langa drum sau locul dinte spini.

    Cand samanta Cuvantului cade in pamant bun, atunci intrebarea: „Cine esti Doamne?” se va transforma in: „Ce sa fac Doamne?”

    In F.A. 26:14-19 apostolul Pavel relateaza imparatului Agripa intamplarea care a dus la nasterea sa din nou. Dupa relatare ii spune imparatului:

    De aceea, imparate Agripa, n-am vrut sa ma impotrivesc vedeniei ceresti”.

    In alt loc apostolul spune:

    Dacă vestesc Evanghelia, nu este pentru mine o pricină de laudă, căci trebuie s’o vestesc; şi vai de mine, dacă nu vestesc Evanghelia! Dacă fac lucrul acesta de bună voie, am o răsplată. Chiar dacă-l fac de silă, este o isprăvnicie care mi-a fost încredinţată.

    A disparut de la apostol incertitudinea exprimata in prima intrebare. Acum are numai certitudini: scop, misiune. El a primit de la Dumnezeu „slujba impacarii”.

    Bine-ar fi sa trecem toti de prima faza. De la: „Cine esti Doamne?”, la: „Ce sa fac Doamne?”

    Pentru fiecare El are „certitudini”.

  5. Pety, era a treia arătare. În prima, Ioan 20:22-23, ISUS suflă peste ei DUH SFÂNT – aici e şi miezul dezbaterii Filioque. Deci, erau sau nu născuţi din nou?

    Şi Petru L-a văzut pe Isus la lucru trei ani, a urcat pe Muntele Schimbării la Faţă. ISUS le spune – vezi Matei 28:10 – unde să meargă pt a-L întâlni si nu era la pescuit, capitolul ăla era incheiat pt Petru.
    Nici nu mă mir că-l întreabă ISUS „Petre, Mă iubeşti?”

    Nu, lui Petru i s-a făcut foame, Învăţătorul nu mai apărea şi el ce ştia să facă? să pescuiască…că doar îl apucase foamea.

    Şi în graba lui să adune peştii, nu face legătura, nu i se pare nimic cunoscut în toată povestea. Chiar lui! De ce?

    Ştii ce-i chiar frumos? că pe când iese Petru ud leorcă din apă, ISUS nu-l aştepta numai cu peşte, ci şi cu pâine. La EL găsim întotdeauna mai mult decât am sperat noi!
    Ce lecţie, Petre, şi pt tine, dar şi pt noi: „Doamne, TU toate le ştii, ştii ca Te iubesc!”, în ciuda faptului vă mă îngrijorez, mă las dus de pasiuni, mă uit în jur – „dar cu acesta ce va fi?”.

    Dar Pavel??? Câtă hotărâre, îndârjire, cât curaj, câtă dăruire.
    El n-a umblat cu ISUS, el n-a pus degetul în rănile Sale, el n-a făcut nimic din ce-au facut ceilalţi apostoli. Şi totuşi…

  6. Cand vedem transformarea lor radicala?
    Dupa inviere. ATUNCI.

    Pana atunci au fost ucenici.

    Dupa aceea au devenit formatori de ucenici. E o logica evenimentiala.

    Pavel n-a umblat cu Isus. Dar cand Domnul i s-a aratat, n-a mai putu respinge. Cand El ni se arata stim cu suguranta si transformarea are loc (ma refer la transformarea de natura, ca cea caracteriala are loc toata viata).

    Nici noi nu l-am vazut fizic pe Isus. Dar, totusi, L-am primit cu tot ce are, pe baza dovezilor istorice si/sau marturiile apostolilor. Si El ne-a transformat.

    Dupa transformare, cred ca nu mai sunt intrebari de genul: „Cine esti Doamne?”

  7. Eram logat in wordpress de aceea mi-a luat numele de blogger. Sorry.

  8. Nu, Pety, transformarea lor radicală e după Rusalii, nu crezi?

    Deci, e vorba numai de influenţa DUHULUI SFÂNT. Pentru că raţiunea lor a primit destule evidenţe şi totuşi au clacat.
    Gândeşte-te, Pety, ce dezamăgiţi suntem noi când ne dăm întâlnire cu prietenii şi-i căutăm găsim prin alte locuri! 😉

    Dar noi? nu L-am văzut, dar totuşi credem…dar şi noi clacăm, nu? Poate ca nu mai sunt exprimate intrebările chiar aşa, mot-a-mot, dar faptul că „nu-L vedem” în deciziile noastre, nu tocmai asta arată, că nu ştim cine e EL de fapt?

  9. Aaa, in sensul clacarii.

    Atunci as trece de la intrebarea: „Cine esti Tu, Doamne?”, la intrebarea: „Cine sunt eu Doamne?”.

    Este posibil de asemenea sa nu stim si cine suntem noi „in EL”.

  10. Cam asta îl întreabă ISUS pe Petru…”cine crezi tu că eşti, Petre? crezi că eşti ucenicul Meu?” ; şi-l întreabă până realizează că trebuie să cugete un pic înainte să răspundă mecanic, reflex, instantaneu.
    „Cine eşti Tu, Doamne, de vrei să mă schimb, să-mi abandonez traiectoria, mersul, visele?”
    „Cine eşti Tu,Doamne?”


Categorii

%d blogeri au apreciat asta: