Publicat de: ciprians | 12 01 08

Fiecare cu Everestul lui

Săptămâna asta a murit Sir Edmund Hillary – primul om care a escaladat Everestul până sus-sus. Cel mai sus. Şi, mai apoi, a escaladat alte vârfuri, a făcut altele, bune-rele, cum or fi fost. Vorba aia – „cele rele să se spele, cele bune să se-adune!”. Puteţi citi, dacă n-aţi făcut-o încă, AICI

Dar nu despre el doream eu să povestim. Ci despre Everest-urile pe care le avem fiecare. Acea stâncă la care nu putem ajunge, la care doar mila şi îndurarea lui DUMNEZEU ne poate transborda prin intermediul telefericului HARULUI Său. Cum plastic şi inspirat se exprima psalmistul: „Du-mă pe stânca pe care n-o pot ajunge, căci este prea înaltă pentru mine!” –Psalmul 61:2.

Ce-ar fi viaţa fiecăruia dintre noi fără Everest-uri? Nu e viaţa, în fond, o permanentă escaladare de Everest-uri personale? Dar, chiar şi cu ele, o transformăm, uneori, în stereotipiile fiziologiei, în platitudinile instinctelor şi reflexelor pe care ni le creăm, imbolditi fiind de mediu si circumstante.
Şi cred că nu mă contraziceţi: chipul Everest-ului nostru reflectă câte ceva din caracterul şi preocupările noastre. Un Everest sobru, abrupt şi cu rădăcini în dimensiunea spirituală, ne ghidează spre creştinism sau stoicism; un Everest molatec, lin şi atrăgător, ne îndreaptă spre hedonism şi voluptate.

Care Everest-uri merită escaladate şi cucerite? Ce fel de ţinte secretă imaginaţia noastră? Pentru care merită să trăim şi pentru care merită să murim?

munte.jpg

Răspunsurile la aceste întrebări sunt cele care, în cele din urmă, ne definesc şi ne trasează existenţa şi, cu siguranţă, şi veşnicia.
Everest-ul apostolului Pavel a devenit de mult si al meu:” să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi părtăşia suferinţelor Lui, şi să mă fac asemenea cu moartea Lui; ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morţi.”-Filipeni3:10-11

Anunțuri

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: