Publicat de: ciprians | 24 01 08

Catifeaua noastra cea de toate zilele

In urma cu vreo saptamana a fost anuntata desconspirarea unei noi celule teroriste si prin aceasta, stoparea unor noi atacuri impotriva Europei Occidentale. Asa cum sustinea Samuel Huntington in „The Clash of Civilizations”, fundamentul conflictelor rezida in diferentele religioase dintre natiuni. Ei- musulmani, noi – U.E. 😉 – crestini, cu toate ca, vorba lui Al Mohler, am cam lasat-o mai moale cu valorile si mostenirea crestinismului. Si de la nivel macro/mare, ne intoarcem la nivel personal, realizam ca nu prea mai cream valuri in jurul nostru, ceea ce credem si traim noi nu mai deranjeaza pe nimeni. Ok, aveti dreptate, unul dintre motive este si acest postmodernism in care vietuim si care e indiferent la ceea ce crede celalalt – fiecare cu parerea din bordeiul lui, conform zicalei populare. Dar, cred eu, motivul principal si definitoriu este letargia, indiferenta si lipsa de apetit combativ al crestinismului pe care-l promovam. Traim – la nivel personal, celular – un crestinism de catifea, molatec, gales, suav si utopic – chiar, un crestinism care nu mai supara pe nimeni. La scoala, la facultate, la locul de munca, crestinismul nostru are tot mai putin din sacul de panza al ninivenilor, din blana aspra de camila a lui Ioan Botezatorul, din coroana de spini a lui HRISTOS. Crestinismul nostru l-am transformat din Cuvant in litera, din crez in dogma, din tumult in vegetare. Avem un crestinism de suprafata, facil, simplist, fluid, care se muleaza si se unduieste, fara sa opuna rezistenta si fara sa provoace metamorfoze-n jur. Fara tinuta si fara verticalitate. In jurul nostru, nu se mai intreaba nimeni daca-i vede DUMNEZEU cand fura, daca-i aude cand injura sau hulesc., samd…pentru ca L-am invelit pe DUMNEZEU in catifea. Avem un crestinism de catifea. Catifeaua noastra cea de toate zilele…

catifea.jpg

Anunțuri

Responses

  1. Dureros, dar adevarat.
    In utima vreme ne intereseaza cel mai mult sa mergem la biserica si sa ne simtim bine acolo, uitand ce este Biserica. Mergem la biserica sa ne incarcam bateriile cu sentimente poozitive – deci fara predici usturatoare despre pacat – ca sa mai rezistam o saptamana. Mergem sa ne intalnim prietenii si nu pe Dumnezeu. Ei, si astea sunt semne ale „catifelarii” crestinismului nostru.
    Totusi, la noi inca e „bine” – ne tine in frau ortodoxismul; insa vin vremuri grele. Inca oamenii se simt „inconfortabil” langa noi atunci cand stim sa traim pe Cristos. Dar asta se va vedea din ce in ce mai putin , …, din pacate.

  2. Cand eram in biserica la care ai fost si tu pastor, mi se parea ca seamana cu un club: oamenii mergeau acolo ca nu aveau altceva mai bun de facut.
    Dar nici aici, la oras, nu e cu mult mai bine, doar ca lumea e mai selecta, mai simandicoasa si cu preocupari mai inalte…dac-am trai in Matrix, ne-ar varsa, ca pe Iona, balena cea mare! 😀

  3. Bine zici. Avem (adica noi – majoritatea) un crestinism de catifea…Dar tu? Dar Sergiu?
    Poate ca ar trebui ca schimbarea sa inceapa cu voi/noi. So help us God…sa nu luam dupa restul ci sa fie crestini autentici. AMIN!

  4. Da, crestinismul de catifea se opune reformei chiar si in viata noastra. E mult mai confortabil sa te porti catifelat cu oamenii decat sa „te intrebuintezi” in a fi o marturie. E incomod sa te afisezi in fata vecinilor cu crestinismul tau autentic, pentru ca atunci vor fi starnite reactii din partea lor. Ce reactii? ei bine de asta ne temem … nu?
    De la noi trebuie sa porneasca totul. Daca viata mea este atinsa de Dumnezeu si schimbata astfel, atunci voi putea sa ating si pe altii. Mie imi place Zaharia 3 unde se vede clar cum reforma incepe cu Marele Preot. Daca eu sunt „un taciune scos din foc” atunci da, pot sa ating si pe altii.
    Doamne Ajuta!


Categorii

%d blogeri au apreciat asta: