Publicat de: ciprians | 16 02 08

A fi sau a nu fi…Zelig

„A iubi inseamna a trai viata celuilalt” – scria intr-o epoca a flirturilor si iubirilor de salon, Balzac. Inseamna sa te pui in pielea lui/a ei, cu alte cuvinte? Sa incerci sa-i intelegi optiunile, actiunile, trairile? Si asa mai departe, stiti si voi, daca va concentrati un piculet! 🙂 Trece peste noi o noua zi „prefabricata” a indragostitilor si uitam, sau ne facem ca uitam de problemele pe care le avem. Ce ma uimeste pe mine tot mai mult este atitudinea curtenitoare, maleabila si amiabila, atitudine de Zelig, spun eu, pe care o avem in relatia cu cei din jur, pentru ca mai apoi sa comentam, sa barfim, sa nu fim de-acord, sa ne inversunam. Cu toate ca nu recunoastem, ca dam dovada de fariseism, ipocrizie – mai adaugati si voi alte sinonime! Devine un fenomen pan-national! La TV – vedetele se injura prin spate, cand sunt impreuna, se cumintesc, se pupacesc ; politicienii – se arata cu degetul unul pe altu’, in lipsa, bien sur, cand sunt pe-aceiasi patratica de sticla, au aproape aceleasi opinii, atacurile sunt mai subtile. Chiar si (E)Vanghelie s-a educat in spiritul asta, care este! 😀

Suntem tot mai aproape de Zelig, ca natiune si ca indivizi! adica: de ce sa ne sustinem adevarul, pt ca oricum e greu de incadrat, de definit. Adevarul e subiectiv. E al nostru sau al inaintasilor nostri (nu neaparat). Si oscilam intre fronda deschisa, fara substrat pozitiv, tare si atitudinea de Zelig (din ce in ce mai acceptata – din comoditate si nepasare, probabil!), negasindu-ne echilibrul firesc, natural. In ce consta atitudinea de Zelig?

Filmul lui Woody Allen – ironizeaza tocmai ce spuneam eu (sa nu ma contraziceti! 😀 ) prin intermediul personajului principal omonim, care, fiind lasat in preajma cuiva (om, animal) lua chipul aceluia, se transforma – era un talent al lui. Langa un chinez primea caractere asiatice ; langa un grasan, devenea obez, etc. Filmul e haios (merita vazut)- in linia lui Woody Allen, dar surprinde foarte bine cameoleonismul de care suntem capabili ca indivizi. Uneori, cameleonismul acesta ne intra-n sange, ne defineste si atunci e destul de grav , fara o cura de detoxifiere – la morga, de exemplu?

De ce sa fim cameleoni? doar pt ca e mai comod? E chiar asa dificil sa ne spunem parerea si in fata ţaţei Aglaia, dar si in fata rectorului sau primarului Clujului? Doar ca sa nu suparam, sa nu ofuscam, sa nu deranjam? de ce sa nu deranjam? poate asta ni-este menirea: sa deranjam!!!*

Toata zbaterea noastra in relatii tranziteaza si oscileaza pe aceasta axa a definirii comportamentului nostru: a fi sa a nu fi Zelig! Alegand sa nu fim Zelig, alegem calea mai lunga si mai ingusta, usa mai stramta. Dar asa ne putem croi o imbracaminte decenta pt launtricul propriu.

* Fiind crestini, menirea noastra consta tocmai in a fi intransigenti si refractari – avand ADEVARUL revelat pe care suntem obligati prin statutul nostru sa-L sustinem, iar optiunea noastra ar trebui sa fie intotdeauna calea cea ingusta, usa cea stramta. E o lupta, stim cu totii.

Anunțuri

Responses

  1. Uite, eu cred că e o problemă care ţine de transformarea noastră ca neam ce încearcă “cu degetul” democraţia. Una din virtuţile democraţiei este relativizarea asta a adevărului şi cameleonismul de care spui. E bine sau nu…nu ştiu ce să zic…Poate e o etapă inevitabilă, de la tăcere totală, cum era în comunism, cînd scos pe sticlă, în spaţiul oficial/public numai artistul îşi permitea să strecoare cîte o şopirlică…pîna la atitudinea de fair play a occidentalului….noi trecem prin faza asta de care zici. Eu am constatat-o întîi la oamenii publici. Fiind la distanţă de noi, cum sunt şi vedetele de la protv, îi vedem mai detaşat. Spaţiul oficial, spun aceste vedete, se defineşte prin faptul că nu trebuie să spui în el adevărul, aşa cum îl simţi şi crezi, ci de dragul de a nu tulbura….te porţi frumos cu “duşmanul”, îl aprobi. Cred că atitudinea asta s-ar clarifica prin întrebarea: de ce aprobăm pe cineva? Pentru că suntem de aceeaşi părere, pentru că vedem la fel situaţia, sau pentru că rîvnim acelaşi avantaj?
    Care depinde acum… sau mai tîrziu, de el?

  2. Ai atins un subiect de 10 puncte iar, CAMELEONISMUL. Dintotdeauna omul a incercat sa aleaga sa respecte cate putin din fiecare – dar ce facem atunci cand ne plac m elemente din crestinism si n elemente specifice secularismului??? E simplu …nu???!!! Adopt o atitudine CAMELEONISTA – adica in societate ma comport – adoptand aceiasi atitudine ca toti ceilalti – apoi intre crestini – iau roba sfinteniei si ma prezint ca o umila intruchipare a puritatii de carcter 😀 . Cunosc mai multe persoane a caror adevarata fata o poti cunoaste relativ cu un efort sustinut – pentru ca daca te cunoaste ca ai convingeri morale crestine – se comporta crestineste cu tine – daca ajunge intre cei fara principii morale robuste – se comporta in aceiasi maniera ca si ei – dezmat total, chefuri viata stratosferica (l. it :stratosfèrico ) .
    Duplicitatea comportamentala denota incapacitatea de a-si decide apartenenta la categorie. Din pct lor de vedere – au atins apogeul – impaca si capra si varza 😀 – dar din pacate sunt niste victime ale incapacitatii de a-si defini statutul.
    Un crestin nu este CAMELEON – daca greseste are curajul si simtul raspunderii de a spune ca a comis fapte grave, anticrestine – ca a abandonat simtul moral, dar mai apoi manifesta o atitudine clara de abandon si regret.
    E periculos CAMELEONISMUL pt ca e la fel de raspundit ca si tupeismul de care discutai la inceputul lunii.

    Ce putem face sa determinam schimbarea atat in noi cat si in altii – dar la concret ca si masura utila specifica ?

  3. Sa-l iubim pe Dumnezeu cu toata inima, cu toata mintea, cu tot sufletul si cu toata viata, iar mai apoi vom avea capabilitatea de-al iubii pe aproapele nostru.

    Defapt intrega Scriptura este bazata pe acest doua idei: dragostea fata de Dumnezeu prin Cristos, si dragostea fata de aproapele nostru.

    Daca reusim sa implinim aceste doua incrediente, cameleonismul uman va fi exstins si inlocuit cu un caracter Dumnezeiesc.

    Cosmin

  4. Pe Pavel l-a costat scaunul papal 🙂 pt ca l-a mustrat pe Petru cu care impartea prima data pozitia de papa intaiul ! Mustrandu-l pt cameleonismul lui Petru aratat in Tinutul Galatiei , Pavel ne arata ce inseamna integritatea pe care fiecare din noi trebuie s-o avem .

  5. frate WES, welcome! 😉 salutari din partea Fabiolei! va aduceti aminte de ea?

    da, ap.Pavel a fost pt mine intotdeauna un exemplu de verticalitate si incapatanare in lucrurile bune de care era incredintat.Si a fost marginalizat si a indurat destule! Intradevar, acum e considerat cel mai harnic, ca sa nu zic cel mai mare apostol, dat atunci…episodul pe care-l evocati e definitoriu pt acel Pavel pe care-l stim si cinstim noi!

  6. @ Spera: cred ca stii ca democratia s-a nascut in Grecia antica si relativizarea adevarului a pornit odata cu iesirea pe piata a sofistilor. Dar adevarata democratie n-ar fi trebuit sa aiba de-a face cu sofismul; Platon considera ca monarhia (regalitatea) era cea mai buna forma de guvernamant, fara a degenera in tiranie. Democratia creeaza haos prin inghesuiala, presiunea maselor.

    Da, asta se intampla si la noi, draga Spera -si cred ca oriunde in lume! ca sa nu fii strivit de mase, devii cameleon, sau geniu ?

  7. draga Romi, multumesc pt aprecieri!
    sunt de-acord cu ceea ce spui! Cine citeste sa-nteleaga! si sa nu mai faca! 😉

    @Cosmine, acolo e secretul si solutia! teoria ca teoria, da’ practica ne ingroapa! 🙂

  8. Da… interesant. Trebuie să văd filmul ăsta.

    Mă gândeam că se dă după gustul mulţimii, se înghite ceea ce vine de la alţii şi pentru că nu avem curaj şi devenim cameleonici, dar poate şi pentru că nu avem idei; alte idei; poate şi de aici spiritul de turmă. Oile nu numai că nu vor deranjeze; dar nu ştiu altfel. 🙂 Şi asta e o problemă! Dacă e asta, tratamentul va fi puţin altfel. 😛

  9. Vad ca m-ai deconspirat 🙂 Va port in rugaciuni cu drag pt ca stiu pt cine o fac si ma bucur ca sunteti binecuvantati de Domnul ! Poate imi trimiti un e-mail sa va trimit ceva poze .

  10. Daca practica ne-ingroapa, atunci trebuie sa renuntam (temporar) la cunostinta, pentru a implinii ceea ce cunoastem!

    🙂

  11. @ Cosmin: sa renuntam la procesul si progresul cunoasterii? ca sa actionam instinctiv (ceea ce cunoastem, spui tu!) sau manati de Duhul,nu?.

  12. Sa deranjam? Cineva a spus: Rolul unui artist e sa deranjeze (to disturb). Nu-ti spun cine, ca nu vei mai aprecia zicala asa de mult 🙂

    Pe mine artistul care ma deranjeaza cel mai mult este Eclesiastul…El nu sa sfiit sa deranjeze si a spus lucrurilor pe nume!

    Blessings.

  13. –> Ciprians

    Cunoasterea devine intelepciune atunci cand aceasta este practicata. Gandirea ebraica isi scoate principiile nu doar din ceea ce cunoastem, dar din ceea ce practicam din cunostinta acumulata. Este normal, avem nevoie de un echilibru, insa atunci cand nu avem un echilibru trebuie sa renuntam la extreme.

    Deci, trebuie sa folosim cunostinta pe care am acumulat-o! Acest lucru se poate face prin abordarea calauzirii divine. Daca suntem manati de Duhul, atunci vom cunoaste ca suntem calauziti de El – daca ascultam Cuvantul lui Dumnezeu. Totusi, problema omului este ca acesta este calauzit de Duhul, insa nu este in stare sa se subordoneze Acestuia. O persoana care se subordoneaza Duhului Sfant a lui Dumnezeu, este cunosctuta ca a fiinf implinitor al Cuvantului lui Dumnezeu.

    Cum aratam dragostea noastra fata de Dumnezeu? Daca implinim Cuvantul Sau! Astfel dar, daca nu implinim Cuvantul lui Dumnezeu putem deduce faptul ca nu-L iubim pe El.

  14. @Cristi: Isus a deranjat cu finalitate constructiva, pozitiva! dar de cate ori n-am auzit: numai cu pocaitii sa n-ai de-a face! naspa cum se traduce in engleza? 😀

    @Cosmin: foarte frumos spus! numai bun de publicat pe buletinul duminical! dar ai facut vreo vizita pe Agora Christi sa vezi cum aplica „varfurile’ noastre teoriile pocaiesti? 😦


Categorii

%d blogeri au apreciat asta: