Publicat de: ciprians | 15 03 08

Am bucurie ca o fantana

„Vreme trece, vreme vine/ toate-s vechi si noua-s toate/ ce e rau si ce e bine/ tu te-ntreaba si socoate” – citez din memorie cateva versuri din Glossa lui Eminescu, candva memoram cu drag versurile lui. Cu un lucru nu m-am putut impaca niciodata: cu trecerea implacabila a timpului, peste noi si in noi, sapand si modeland in trupurile si constiintele noastre, lasand umbre in priviri si-n suflete… sau, uneori, bucurii nentelese.

Un exercitiu de perisabilitate, de smerenie, de trecere: imi imaginez cum voi arata in cosciug, ma gandesc la momentul in care imi voi incredinta duhul; pare morbid si sordid, dar ma face sa apreciez mai mult parametrii realitatii si sa fiu mai ingaduitor cu cei de langa mine – nu sunt infailibil, nu sunt mai special, mai destept, mai curajos decat inaintasii care se-odihnesc in cimitir, si nici decat contemporanii mei care-mi vor fi colegi in aceiasi tarana, daca nu cumva va veni DOMNUL, dupa cum imi proorocea un prieten drag de peste mari si tari! 🙂 Paradoxal, un astfel de exercitiu poate oferi o stare de bucurie, de bonomie, de ingaduinta. Eram in studentie paznic de noapte si citeam toata noaptea, iar dimineata – dupa o noapte de framantari, de disperari inabusite, de resemnari si duelari reactualizate cu mine insumi si cu sensul existentei proprii, dimineata, zic, in drumul spre casa – mai lipseam si eu de la cursuri 😀 – imi venea sa-i imbratisez pe toti pe care-i intalneam, in special pe fete, recunosc! 🙂

Cand gasesc in blogosfera discordii intretinute de focul orgoliilor si al pasiunilor prost-crescute, caut o solutie pt a deveni impasibil, imun, pt a obtine apatheia – pe care o „visa” Evagrie Ponticul – dar in realitatea virtuala (adevarul e ca aici e mai usor 😀 ) : imi imaginez ce va ramane peste 70-80 de ani, poate chiar mult mai putin, din toate aceste impaunari si masurari ale instrumentelor masculinitatii si nu numai… Stiu ce va ramane in mod sigur dupa ce vom pleca – un cliseu, dar neexcluzand adevarul care-l locuieste: ceea ce am sadit in cei de langa noi, in urmasii nostri. Investitia in mobile si mobili. Iata in cine am o bucurie nespusa investind: fetita mea!

Ce castig, decat fiere si venin, daca-mi pun tunurile rautatii si plinatatii pe Patratosu, A.C, R.C. , etc… de ce sa port razboaie si batalii din care nu castig decat amaraciune, in cele din urma? de ce sa lovesc daca lovitura se poate transforma-n bumerang? de ce sa incendiez cand pot aplana? de ce sa scot vapai cand pot intoarce obrazul? de ce sa fiu firesc cand pot fi altfel, cu totul altfel?…

Ma intreb: de ce a trebuit sa vina Gandhi sa ne invete non-violenta? nu aveam noi trecutul nostru, istoria noastra? Ridica-se-va si-n blogosfera cineva care sa ne indrume spre calea cordialitatii, a ingaduintei, a bucuriei in relatie? pt ca nu prea mai gasim bucurie in blogosfera evanghelica. Gasim impunsaturi, nu zambete sincere, scufundari, nu incurajari, strambaturi, nu bucurie.

E blogosfera o fantana cu fundul crapat, care nu tine bucuria-n ea?

Anunțuri

Responses

  1. Da Cipri draga ai motive sa te bucuri cu adevarat, ai o familie binecuvantata si frumoasa, ma bucur de realizarile tale – pt ca familia este o mare realizare.

    Blogosfera scoate din noi ceea ce suntem cu adevarat. In relatiile face to face apar tot fel de factori inhibitori care ne dermina sa ne cenzuram comunicarea. In spatiul virtual(multi si din lipsa de experienta) debiteaza lucruri neconstructive, jenante. Cu toate acestea ni se descopera o realitate nevazuta in raporturile dintre noi.

    Cred ca avem nevoie de vindecare in adancuri, pentru ca suprafetele sunt doar masti de carnaval venetian.

    Lupta a orgoliilor??!! Da majoritatea nu suntem capabili sa constientizam ce se afla in spatele presiunilor emotiilor care ne domina. Orgoliul de multe ori este expresia neimplinirii, a tristetii a lipsei de armonie interna.

    Viziunea morbida din cosciug nu este un nonsens – am intalnit autori care sugerau acest exercitiu de imaginatie care sa ne conduca mai apoi cu picioarele pe pamant. Acolo dispar orgoliile, acolo se naste doar o lume a regretelor si a neimplinirilor, ne copleseste o tristete vazand cum ne-am risipit anii din viata pe prostii lumesti, cum ziceai in comentariul postul anterior de familia ajunsa in Anglia. Da suntem chinuiti de situatia materiala precara din romania – e o tortura fizica si psihica dar nu cred ca Dumnezeu alege astfel de solutii incalificabile. RVE i-a facut eroi??!! mda – ma gandesc ce mod de viata are cel care a facut asta – dar am o bucurie morbina banuind ca e o personalitate de vaza in lumea crestina 😀 .

  2. Ciprian draga as vrea ca ‘bucuria ta sa fie deplina’ si stii ‘calea intra’ acolo’ dar am vazut ca mai ai si timp sa privesti inapoi in dumpster si la la figuri geometrice si altele.Vorba unuia din armata INAINTE!…..ca inainte era mai bine .

  3. Cipri, cred că e de bun augur ceea ce ai scris, cred de asemenea că e o zbatere reală. Vom vedea în timp dacă e şi o zbatere cu morile. Sper că nu. Sper că ceva bun poate ieşi, măcar la scară mică, şi după ceva rău.

    Zicea bine Romuluss că blogosfera scoate din noi ceea ce suntem de fapt. Ăştia suntem în intimitatea noastră – mare parte din cei ce scriu blog – aşa ne manifestăm atunci când credem că nu putem fi atinşi, ci putem doar atinge pe alţii. Mediul pe care îl creăm şi pe care îl încurajăm e exact mediul în care ne simţim bine, în care vrem să stăm pentru că ne reprezintă.

    Polemici, polemici, „însă să ştim şi noi” (nu?) că sunt doar polemici – adică lupta pentru adevăr, nu lupta pentru putere. În blogosferă, lupta pentru putere ar fi lupta pentru a fi cât mai aproape de lider de opinie şi cât mai citit. Păcat.

    Ai ridicat o întrebare: dacă se va ridica cineva să ne îndrume pe calea echilibrului. Cred că nu trebuie să aşteptăm ca aceasta să o facă unul şi ca acest unul să fie altcineva decât noi. Fiecare în dreptul lui. Schimbarea lumii începe cu noi, aşa se zice. 🙂 Dacă fiecare începe să cultive dialogul transparent şi de bun simţ (că transparent e tot mai accentuat, partea a doua s-a uitat), dialogul ideatic şi echilibrat… Dacă fiecare varefuza să participe la aruncarea cu piatra, atunci se va începe treptat schimbarea.

    Cred că o astfel de schimbare ne dorim. Una care să vină din cugetul fiecăruia pentru că s-a produs o conştientizare undeva în interior.

    Tu ai mai făcut un pas în această direcţie cu acest articol.

    Şi multe binecuvântări să fie peste fiica ta, că tare frumoasă mai e! 🙂

  4. dragii mei Camix si Romuluss, scriem la adapostul interfetei, dincoace -in lumea noastra, unde spunem tot ce ne trece prin cap, tot ce ne vine… sper sa fie un pas inainte postarea asta!

    draga Viorel, „tot inainte”! 😀

  5. Pai, Cipri! Sa-ti creasca fantana bucuriei!!!

    A.Dama


Categorii

%d blogeri au apreciat asta: