Publicat de: ciprians | 26 03 08

Fărâme de existenţă

Am mai găsit o poezie in ton cu cele din postarea anterioară, adica din ciclul „astea nu se mai gată?”. Poartă titlul de mai sus:

Rostogolesc bolovanul dorinţei de a fi

însingurat,

pierdut într-un ritual al tăcerii –

sunt un Sisif încruntat

şi-ncătuşat în absurdul datoriei de a trăi.

Sfidez destinul

zadarnic luptând cu morile de vânt,

inconjurat

de umbre străine şi urme de timp –

sunt un Don Quijote-ncrâncenat

în visul de-a fi Prometeu,

eu –

o picătură de cer intr-un pumn de pământ.”

Ha-ha! uneori ma distrez citind astfel de poezii. Alteori ma gandesc ca totusi aceste versuri scurma undeva, ciupesc anumite corzi, unele mai sensibile, altele invechite, in paragina. Framantarile existentiale sunt prohibite evanghelicilor? dar atunci Ilie sau Iona? Am mai descoperit una.

Panta Rhei

Dorinţa

rupând zăgazurile

unui suflet nenorocit care geme,

un trandafir –

simbol al iubirii,

miraculos izvor de voluptate şi suferinţă,

Fata Morgana –

quintesenţa căutării,

ca o pasăre măiastră dansând printre stele,

necunoscutul din oglindă…

– iluzii de-o clipă ce mă-nvaţă

corolarul vieţii: totul curge spre nefiinţă!

sosete-cu-model.jpg

Anunțuri

Responses

  1. Hahahah „astea nu se mai gată?” – e tare!

    Deşi poeziile creează impresia de „trei lulele, trei surcele” în general, ele pot conţine tensiune adevărată, suflet în zbatere, căutarea esenţei şi rostului. Poate fi o filosofie concentrată, pe ritm muzical.

    Iar incursiunea ta prin poezie (şi asta şi cealaltă) nu poate decât să îmi sune mie bine. 🙂

  2. draga Camix, impresia asta o cam am si eu, doar ca e numai de surcele, iar trei sunt cam multe! 😀

    O fi filosofie la plic: a se fierbe-ntr-o masura de framantare; a se adauga un varf de lingura de neimplinire pt a se pastra gustul amar initial. A se servi in lulele de cranii exhumate, asezonate cu rime simple ca din dosul ingandurarii! 😀

    cum iti suna?? urechea, bien sur. 🙂 😀

  3. 😆 sună prea medicinist!

    Atunci de ce le citeşti?

  4. ..”picatura de cer intr-un pumn de pamant
    zadarnic luptand cu morile de vant”..–omul ce-si vrea puterea de a schimba cu sine insusi ceea ce nu e bine in faptura-i gata sa se franga sub orice adiere…numai ca ..EL e singurul ce poate face tansformarea aceasta doar prin puterea Credintei…gandind azi Lorelei.

  5. @draga Camix, daca nu le citeam, eram intr-o pana de postare. asa, iata: sa radem cu poetii coada de topor!

    @draga Rose: ai dreptate. dar e prea usor , para-malaiata! de ce sa nu ne zbatem, sa scrasnim din dinti, sa turbam, uneori?
    glumeam! 😀 🙂

  6. Asa este Ciprian…daca scrasnim sar plombele te doare si o iei de la capat te zbati te lupti sa rezolvi amarata de durere…ca de nu era bine fara scrasneli…acum cu durerea in dinti simti ca traiesti!….(evident glumesc la randu-mi desi astazi viata mi-a aratat cum scrasneste moartea din dinti cand mai trece pe la cineva….am scris am ingenunchiat lacrima si…merg ..fara a ma lupta cu morile de vant…)


Categorii

%d blogeri au apreciat asta: