Publicat de: ciprians | 20 04 08

Incotro ne indreptam? Si de ce?

Viata fiecaruia dintre noi o putem incadra intre primele amintiri care le avem despre noi insine si ultima suflare. Intre aceste doua pozitii ale existentei proprii gasim idealuri (ceva de genul „cand am sa fiu mare” – la diferite scari de maturitate 😀 ) ganduri, framantari, experiente. Toate acestea – si multe altele, binenteles, ca doar suntem fiinte complexe 🙂 – insumeaza istoria fiecaruia dintre noi. Si toata alergatura noastra se intinde – uneori de-a dreptul lamentabil – intre idealul atins si cel nadajduit. Lamentabil? – da, pt ca idealurile noastre sunt pe zi ce trece tot mai mici, tot mai individuale, tot mai concrete, tot mai urgente. Spunea cineva ca definitia unui om poate fi determinata de caii-verzi dupa care alearga.

Uneori, prea rar – realizez asta cu fiecare an ce se-adauga in pusculita varstei mele – ma opresc sa ma chestionez asupra insemnatatii idealului pe care-l alerg. Merita au ba? Dar de cele mai multe ori, invers proportional ca varsta cucuielor , alergam instinctiv sau manat de pasiuni efemere, ori chiar din inertia maselor, ceva de genul „run, Forrest, run !” .

Un ideal atins este un ideal expirat. Asta ne invata experienta: cum atingem ceva, cum dorim altceva! Casatoria cere copii, facultatea cere licentiere, licentierea cere master, masterul cere doctorat, masina cere garaj, garajul cere casa, etc. – grosso modo luat. Cam asta e perimetrul in care se-nvart si se intretaie alergaturile noastre, poate de la carpe diem la nosce te ipsum. Introspectia, analiza motivatiilor, urmarirea potentialelor traiectorii ar trebui sa ne-ajute sa discernem intre sprintul intins si alergatura in zig-zag si sa rafinam cautarea indispensabila si singura implinitoare- cea a nemuririi si mantuirii – de cele pragmatice, consistente pe termen scurt.

Petre Tutea spunea „fara nemuriere si mantuire, libertatea e de neconceput. Omul, daca nu are in el ideea nemuririi si mantuirii, nu e liber. Seamana cu berbecul, cu capra, cu oaia…

Intrebarea care e bine-venita oricand pe parcursul cursei „incotro ma-ndrept?” trebuie insotita de „si de ce?

Anunțuri

Responses

  1. Cipri – e un subiect frumos. Conteaza foarte mult care sunt obiectivele care ne animeaza.

    De cateva luni mi-am analizat cu mare atentie obiectivele – dupa discutiile avute cu tine – si am renuntat sa ma consum in realizarea unor lucruri pe care privindu-le din perspectiva ultimei clipe de viata le consider ca fiind prostii, desertaciuni.

    Pastrez vie in minte perspectiva vietii din unghiul de vedere al ultimei clipe – conteaza enorm ce facem zilnic – in fiecare clipa.

    Secularismul cu toata garderoba lui mi-a devenit ceva f antipatic. Vad oamenii cum se framanta doar dupa obiective de speta joasa – cata dezamagire daca nu ai pe Hristos.

    Si ma gandesc ca unii isi zic crestini – eu m-as intreba daca intr-adevar detin la nivel cognitiv definitia corecta a cuvantului.

    –––––––––––––––––––––––––––––––––
    Romi draga, ma bucur ca pritenia noastra nu tine de circumstante! Sa incercam sa fim gentilomi, dar intransigenti cu compromisul!

  2. Tu esti prin preajma unui prag? Ca ai pomenit de „pusculita vietii” in care se aduna… banutii-ani! 🙂

    Da, e buna provocarea ta. Incotro? Sau poate n-am mai vrea inspre niciunde. Poate ne-a rapit stagnarea si nu vrem sa se schimbe nimic. Sa nu existe „incotro”, nici „de ce”…

    –––––––––––––––––––––––––––––––––-
    nu, A.Dama, am trecut am 3-lea prag al vietii, dar parca tot mai des ma gandesc la Timp. Se apropie midde-life crisis?

  3. Am ascultat recent cantarea : ,,Eu merg acasa , eu merg acasa ( raspuns la : Incotro ? ) , La Domnul meu ! ( raspuns la : de ce ? ) . 2 Cor 5.1-10.

  4. Întotdeauna ne dorim mai mult decât avem. Uneori aceasta e normal şi de dorit ca să putem avansa şi a deveni mai mult decât suntem, după cum spui. Numai aşa se realizează o evoluţie (nu darwiniană! 😀 ), iar fără evoluţie, viaţa îşi pierde sensul. Pentru că nu există stagnare. Când lucrurile stau pe loc, iar Timpul fuge (Timpul, gândul care ne urmăreşte tot mai des), înseamnă că mergem spre involuţie.

    Zice că reuşim să realizăm mai mult dacă obiectivul fixat e mai înalt. Şi e adevărat (cu condiţia să nu ne dispere înălţimea. 🙂 )

    Iar uneori permanenta dorinţă de a avea mai mult, atunci când am găsit ceea ce căutam, poate fi un neajuns. În această situaţie, permanenta căutare ne lasă veşnic nemulţumiţi. Continuăm să batem drumul unei păduri, însă e nevoie să ajungem şi acasă.

    De aceea, întrebările tale cu privire la încotro şi de ce sunt numai bune. Iar dacă răspunul la „Încotro?” vine mai uşor, răspunsul la „De ce?” ne opreşte puţin şi aşteaptă de la noi o discernere.


Categorii

%d blogeri au apreciat asta: