Publicat de: ciprians | 28 02 11

De ce imi place Franta (3)

Sunt mai bine de 3 luni de cand sunt aici si parerea mea buna despre francezi inca nu s-a schimbat.

Am sa povestesc patania unui amic, sa-l numim X, care va scoate in evidenta de ce am pastrat  acelasi titlu de 3 ori pt postari  🙂

Imi povestea astazi X:

” Eram in primele mele zile in Franta si a trebuit sa merg sa-mi rezolv problemele de sedere aici incepand de la banca si pana la ghiseul de eliberare a abonamentelor pe mijloacele de transport. Mi-am facut o gentuta in care imi tineam toate actele in original si copii, incepand de la certificatul de nastere, diploma de bacalaureat si licenta si pana la certificatul de conformitate europeana (fara de care nu putem profesa in U.E.) . Am fost peste tot, dupa care m-am intors la internat, am vorbit cu sotia, m-am uitat la un film. Si pe la ora 11 noaptea am sarit in sus, realizand ca am venit acasa fara gentuta. Am refacut traseul si toate variantele pana la ora 3 am si am conchis ca am uitat-o la ghiseul de eliberare a abonamentelor, de fapt singurul din oras, si am lasat-o pe singura masa pe care toata lumea isi completa formularele-tip. Si era plin de emigranti de diverse culori pe-acolo. Am strans din dinti, am disperat pana la 7 dimineata cand am fost la usa ghiseului. Se deschidea la ora 9.00. Am intrat intr-o catedrala si am plans: toate actele, inclusiv pasaportul, tot ceea ce reprezentam eu era in acea gentuta. Si aveam toate sansele sa n-o mai gasesc vreodata. M-am rugat si L-am rugat sa le gasesc. La ora 9.00 am intrat si birou si am remarcat  ca singura masa din incapere e goala. Nu era nimic pe ea. M-am infipt la rand inaintea unei doamne, explicandu-i ca am o urgenta si m-am gasit fata in fata cu functionara care fusese si ieri de serviciu. Incep sa-i explic cu lacrimi in ochi cat sunt de oropsit, ce-am patit, datele despre gentuta….in timp ce povesteam, o vedeam ca ma privea interesata, uneori ghiceam si o umbra de zambet pe fata ei. Atitudinea ei parca  ma apropia de ea. M-a asteptat sa termin, dupa care se intoarce si-mi scoate  gentuta dintr-un sertar, spunandu-mi: Domnule X – imi stia numele! – nu putem lasa un om sa piarda tot ceea ce este, mai ales cand are ce pierde!  Si mi-a intins  gentuta cu un gest firesc, fara superioritate. Am plecat de-acolo plangand ca un copil, intelegand de ce-am plecat din Romania si ce am gasit aici: sunt apreciat pt ceea ce sunt eu insumi!”

Inca un motiv sa-mi placa Franta!

Anunțuri

Responses

  1. Ma bucur ca faci parte dintre romanii care se bucura de locul incare sunt.
    Unii raman si raman frustrati…

  2. Asta da poveste!

  3. eu cred ca bariera lingvistica aduce cele mai mari frustrari pentru romanii de dincolo. Franceza e de-a noastra (sau spaniola, sau italiana), ca sa zic asa… dar finlandeza, norvegiana, daneza, olandeza, germana…
    De aia devin unii frustrati… si raman frustrati…


Categorii

%d blogeri au apreciat asta: