Publicat de: ciprians | 17 04 11

Curat adevarat

De ceva vreme lucrez  intr-un serviciu in care ma ocup si de pacienti cu cancer pulmonar in faza terminala. Incerc sa-i incurajez….insa e foarte-foarte greu. Majoritatea dintre ei, de fapt toti,   stiu ce maladie au, dar toti spera la mai bine.  La vindecare. Insa vine implacabil o vreme pentru fiecare dintre ei cand afla si constientizeaza in mod concret ca zilele li-s numarate, ca nu mai exista linii de chimioterapie pe care sa le faca (am o pacienta care face chimio de 2 ani de zile, cancerul pleurei i-a impanzit mai mult de jumate’ de torace si inca mai spera la o cura chimioterapica care s-o salveze). O vreme cand afla ca nu mai exista resurse, ca nu se mai poate urmari decat confortul lor si atenuarea angoasei inaintea mortii, a  spaimei terifiante pe care o citesc in ochii lor.

Am avut un pacient relativ tanar (in jur de 54 ani) care stia ca va muri si era efectiv terifiat. Avea parte zilnic de ingrijire si suport psihologic. Am vorbitsi eu cu el, i-am spus ca toti vom trece pe-acolo, unii mai repede, altii mai tarziu, sa incerce sa se linisteasca inaintea lui DUMNEZEU in rugaciune, parcurgand Scripturile. L-am pierdut: a innebunit efectiv de spaima! Altfel nu ne puteam explica comportamentul fara noima si agitatia extrema, fara a exista suferinta cerebrala decelabila la investigatii amanuntite.

Am inteles ca a spera e o nevoie fiziologica, asemeni oricarei alte nevoi care ne tine in viata.

Am inteles ca stim cu totii ca zilele ni-s numarate, dar numai unii dintre noi o percepem in mod concret. Si numai unii, foarte-foarte putini pot accepta cu seninatate acest adevar.

Zilele ni-s numarate tuturor, dar numai unii vrem sa constientizam  asta. In rest, imbratisam ignoranta, sperand. Pana intr-o zi.

Cu(rat) adevarat: zilele ni-s numarate! …si atunci?

Anunțuri

Responses

  1. Tu cum rezişti văzând atâtea în jur? Nu te afectează?

    • Intrebare intrebatoare…e dificil, foarte-foarte dificil. Uneori trebuie sa-mi reamintesc de ce iubesc aceasta meserie.
      In fine, fiecare breasla are confruntarile ei.
      Ma bucur ca ai trecut pe-aici!


Categorii

%d blogeri au apreciat asta: