Publicat de: ciprians | 13 05 11

Experienta mea la UEO – continuare

Prima sesiune a trecut cu bine pentru toata lumea, sau asa imi amintesc eu dupa 10 ani. Si inca acum 10 ani, biblioteca era bine dotata, carti de teologie si filosofie, de-mi lasa gura apa. Biblioteca plus atmosfera studenteasca din campus ma facea sa-i invidiez pe cei de la Zi. Efectiv ii consideram binecuvantati: hrana pt minte – biblioteca (si unele dintre cursuri) si hrana pt suflet – atmosfera celesta care umplea relatiile dintre studenti. Daca cineva mi-ar fi propus sa renunt la tot , medicina, alte planuri (nu o cunosteam inca pe sotia mea  😉 ) in schimbul postului de bibliotecar sau chiar de gardian la poarta UEO, as fi acceptat imediat. E drept ca mai apoi m-am desmeticit, afland ca postul de bibliotecar ( despre acesta am cautat informatii 😀 ) era ravnit si de altii mai apropiati de nucleu si capatat fara atat de multe renuntari.

Sesiunea din vara am amanat-o oficial printr-o cerere, pregatindu-ma sa-mi sustin licenta la medicina la inceputul lunii Septembrie. Au fost foarte deschisi, acceptandu-mi aceasta doleanta. Apoi am revenit sa sustin examenele fara nici o dificultate.

Bun, aproape fara nici o dificultate…pentru ca am venit la ceva examene din Cluj (era cate unul/zi) si nu aveam cu cine sa le dau ( probabil teleportari de ultim moment). In fine, am luat numai note bune si atunci a incoltit ceva in mine.

Avand deja in spate 6 ani de medicina la Cluj si avand, deci,  ceva antrenament in ceea ce priveste studiul, am lasat acel ceva ce deja incoltise in timpul ultimei sesiuni sa iasa la iveala.

Sa ma explic: fara a ma crede briliant, deprinsesem in anii de medicina sa invat mult si repede. Cei care ati facut o a 2-a facultate sau studii postuniversitare, stiti despre ce vorbesc. Am inteles rapid ca in ritmul in care se preda si se pretindea (la acea vreme), puteam sa sustin si 2-3 examene/zi. Plus ca eram deranjat de absenteismul unor cadre deplasate inopinat si neanuntat peste graniti , ceea ce m-a pus de cateva ori in situatia sa fac degeaba drumul Cluj-Oradea.

Asa ca  m-am hotarat sa incerc. Am mers in audienta la secretara-sefa (indrumat de cineva de la Zi) ca sa-i spun doleanta mea. Sora M. – o femeie de un echilibru si de o tinuta impecabile – a fost de-acord cu mine, de fapt m-a incurajat, sistemul de invatamant de la UEO devenise unul bazat pe credite.

Doream sa fac concentrez doi ani universitari intr-unul singur, acest lucru scutindu-ma de  cheltuieli si drumuri inutile Cluj-Oradea (ma gandeam ca din doua-trei cadre e mai greu sa le pierd pe toate deodata datorita teleportarii), in perspectiva stagiaturii de un an care era obligatorie.

Doua probleme aveam de escaladat: 1) trebuia sa vorbesc cu conducatorii de cursuri si ei sa fie de acord (dar nu aveau de ce sa fie impotrivitori), fara a necesita interventia rectorului; si 2) puteam sa dau licenta numai cu cei care terminau FF, deci la fiecare 2 ani. Nu ma deranja asta.

Zis si facut. Ma apuc sa vorbesc cu fiecare in parte.

M.C., asa cum il stiti, fair-play si deschis – atitudine de Greuceanu: imi spune ca e ok, daca cred ca fac fata. Nu are nimic impotriva, ba din contra.

T. B. a fost magnific. Din pacate a fost singurul, UEO neavand parte de cei sapte magnifici . Si nici eu. Mi-a spus ca vorbeste cu fratele P. (il vom numi de aici – cu voia dvs – B.B. = Big Brother) si daca toate sunt in regula, ma anunta. Peste vreo ora ma scoate de la un curs si imi umple fiinta de lumina. Ma ia in serios: vorbise cu B.B. si totul e ok (daca a vorbit sau nu, n-am avut cum sa verific, dar era prea entuziasmat ca sa nu fie veridic) si  putem sa-i dam drumul. Sa-i scriu un mail (el urma sa plece in dincolo, in State cred) si-mi va trimite material bibliografic. Era cel putin la fel de entuziasmat ca mine. Felul in care m-a abordat a avut un efect motivator deosebit asupra mea. Nu i-am uitat atitudinea (pozitiva, constructiva, increzatoare) ani de zile.

D. H. a fost ok. Ov. H. a mormait ceva ce putea fi vers de poezie: „de-o fi una, de-o fi alta/ ce e scris si pentru noi….”. Am luat-o de buna, adica alba. V. T. de la Bucuresti – preda ceva legat de Vechiul Testament – a fost scurt si la obiect: sa-i scriu un mail si-mi va trimite material de citit.

Ajung si la fratele I. T.. Explic doleanta mea, ii numesc pe ceilalti cu care am vorbit, ca au fost de-acord toti si ca vom demara cat de curand. Dar cursul lui de Teologie Pastorala (sper ca nu ma inseala memoria) necesita prezenta si activitatea studentului. Eu, deschis si franc ca-n totdeauna, vazand ca nu putem ajunge   la un numitor comun, ii spun ca nu e nimic daca-mi ramane un singur curs restant/an. Big mistake, little bro! pentru ca in urmatoarele  minute mi s-a pus la cale o audienta la B.B. Naiv, am crezut ca aceasta imi va facilita rezolvarea problemei enuntate aici.

Ma duc si astept-si-astept in fata biroului secretarei lui B.B. Stia ca vin. Dupa o lunga si istovitoare asteptare il vad iesind, dar numai pt a face cunostinta cu baiatul unui pastor din Banat. Atunci am realizat ca nu sunt numai mic de statura, ci  ca – si din cat sunt de anonim –  unii chiar se lupta sa ma innece in anonimat, periindu-i pe altii datorita pedigree-ului. Si Adi Gliga inca nu lansase piesa care m-ar fi reconfortat instant, aia cu „mai bine simplu si smerit!”. Binenteles ca B.B. a reintrat in birou trecand pe langa mine (la diferenta de statut si statura, am fost multumit ca nu a trecut peste mine) si a revenit dupa o alta perioda de asteptare in care am reusit sa trec prin mai multe stari launtrice paradoxale  decat am reusit sa descriu adineaori.

Bun, m-a primit in picioare  in anticamera , m-a ascultat cu interes – credeam eu, dar  nu-l cunosteam, asa ca ma puteam insela. 😀  Si se pare ca m-am inselat. Pentru ca m-a rugat cu blandete sa astept ziua de Marti cand va avea o sedinta de Consiliu Profesoral (eram intr-o Joi* , Vinerea incheiam saptamana  de cursuri si plecam la Cluj) si sa-l sun Miercuri. Zis si facut: Miercuri il sun si vorbesc cu dumnealui, nu se tinuse sedinta in cauza. Sa-l sun Joi sau Marti. A fost ultima data cand am vorbit cu dansul: daca as fi stiut, l-as fi rugat sa rosteasca ceva special, sa raman cu o amintire placuta :).  Secretara lui m-a pasat la I. S. pa care l-am sunat vreo 3 saptamani. In cele din urma am fost pasat in fata portii la I. T. pe care l-am abordat telefonic, eu fiind toujours in Cluj. Trecuse o luna de cand vorbisem cu el si nu si-a mai amintit. In momentul in care i-am mai expus problema, mi-a taiat scurt ca nu se poate. Fara discutii in Consiliul Profesoral, fara negocieri, fara formalisme. Si trebuie sa fac fata si unui contraatac: de ce vreau sa fac Teologie(ok, dar am trecut un interviu-eliminator in care am explicat asta), ca pot deveni medic-misionar si fara Teologie…si ca imi da dezlegarea (fiindu-mi si pastor la Tinaud) sa renunt la Teologie. Imi da dezlegarea sa renunt la Teologie. Prin telefon, fara rugaciune inainte sau/si dupa, fara reflectare, fara cantarire, fara  negociere. Nu!

Atunci am realizat ca am picat din lac in put. Realmente! Am vrut sa fac Teologie la UEO si ca sa scap de nepotisme, subiectivisme aruncate fara rusine-n fata si am ajuns sa fiu victima lipsei de pedigree. Ar fi avut I. T. curajul sa dea prin telefon dezlegarea renuntarii la o scoala teologica (unde cica esti trimis de Sus, nu chemat de jos) unui fiu de pastor notoriu? Nu dau nume pt ca nu vrea sa se supere cineva ca am uitat sa-l pomenesc aici. 😀

Atunci am realizat (rememorand o sumedenie de intamplari) ca UEO  e o masinarie uriasa care, daca i te impotrivesti sau esti altfel, te prinde, te toaca marunt si te scuipa afara.

Am realizat atunci ca UEO a fost creata pentru un scop nobil, dar ca uneori mijloacele nu mai conteaza, derapajele fiind puse in carca atingerii obiectivului.

Am realizat ca exista o uniforma UEO care imbraca intelectul si crezurile  celor care sustin si intretin  sistemul – care mi se parea rupt din Orwell.

Atunci am realizat ca imi ajunge uniforma pe care o purtam (de cand m-am pocait)….plus ca nici nu-mi placea culoarea celei de la UEO, devenise cam cenusie pentru gustul meu 😀

Acestea fiind cugetate instant, i-am promis fratelui I. T. ca ne vom vedea a doua zi si-i voi expune decizia mea.

(Va urma)

*Nota bene: actiunea se petrece in Octombrie 2001, o perioda zbuciumata in istoria UEO. Perioda Holograf, zic unii, iar altii spun ca unii n-au habar. 🙂 Cert e ca trecusem pe scari aproape zburand (vesel ca pot face 2 in 1) pe langa fratele E. B. care-si ducea la masina lucrurile din birou. Nu l-am recunoscut prima data, apoi m-am gandit ca e bolnav in faza terminala – intratat era de schimbat la fata. Plecarea dumnealui de la UEO a cantarit si ea in decizia mea de a renunta la studii la UEO.

Anunțuri

Responses

  1. […] seria lui Ciprian Sturz de amintiri din ograda Universităţii Emanuel: Experienţa mea la UEO şi Experienţa mea la UEO – continuare. […]


Categorii

%d blogeri au apreciat asta: