Publicat de: ciprians | 6 06 11

Nadal, Cyborg-ul

Este titlul de ieri  din L’Equipe  de dupa finala de la Roland Garros, facand referire la recordul lui Bjon Borg . Mie mi-a placut intotdeauna Federer. Tehnicitatea si stilul de joc, imbinand jocul de pe fundul terenului cu jocul la fileu, loviturile lungi si bine plasate altenand cu loviturile scurte la fileu, cele cu efect cu cele taiate,  serviciul sau care e precis, talentul sau care se exprima cu usurinta in finetea si eleganta efectuarii loviturilor (daca ati vazut ieri reluarile facute cu incetinitorul ale loviturilor lui de rever: mie mi-au amintit de gestul cavaleresc al muschetarilor de a-si scoate palaria), toate imbinate cu stilul sau de viata echilibrat si fara excentricitati bizare .

Dar, ieri l-am vazut pe Federer constient de propria valoare sportiva, cu mult peste cea a lui Nadal, dar prea putin concentrat, poate prea obosit pt un astfel de meci (totusi, Nadal este  unul dintre cei mai buni tenismeni ai tuturor timpurilor), prea inconstant in evolutie si poate prea grabit sa-l termine pe adversar (a se vedea tie-breakul setului 2).

Consider – fara a minimaliza talentul si efortul lui Nadal – ca Federer a ratat pe propriai mana aceasta finala.

Ne este vadit – pt a cata oara? – ca pt a reusi (si sportul este numai o expresie vizibila si mediatizata a acestei realitati) este nevoie de  mai mult decat de acel 99% talent sau inspiratie. Este nevoie de tenacitate, de consecventa, de ambitie, de incapatanare, de stoicism si de forta launtrica. Chiar de cinism si malitiozitate pozitivate. Fara sentimentalisme, fara sovaieli, fara regrete sau indoieli. Toate acestea ne descriu parca o masina, un robot…dar se poate!

Si de data aceasta, Nadal a fost Cyborgul finalei de la Roland Garros.

Un amanunt interesant: stiati ca Nadal e de fapt dreptaci din nascare, dar antrenorul sau – Toni Nadal, unchiul sau – l-a indemnat sa joace cu stanga pt ca jocul sau sa puna probleme tenismenilor dreptaci (majoritatea)?  Un robot joaca la fel de bine cu stanga ca si cu dreapta  🙂

Mai vorbim dupa Wimblendon!

Anunțuri

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: