Viata… ca o suflare

Ce mai poti spune in fata unei mame care-si cauta tanarul fiu aflat in coma la UPU –  [datorita unui accident rutier in urma caruia tovarasul de drum al acestuia a decedat] – si realizeaza ca nu e fiul ei, ca s-a produs o incurcatura in preluarea datelor si unicul ei fiu este cel pierdut?…Ce mai poti spune in fata urletelor de deznadejde, a plansului hohotit, a invocarilor scaldate in lacrimi  si a tanguielilor ragusite?

Totul pare un film comutat pe rapid,  sunt implicat in el, dar ma simt de parca as fi un spectator  dezorientat si  nepriceput in ale realitatii.

Trebuie sa opresc, sa ma opresc!… sa  ma opresc? sau sa las torentul in voia lui in jurul meu, sa-i las suflul sa ma smulga din realitate, sa ma aseze  pe vreun tarm linistit, departe, in aval…undeva unde nu mai conteaza ca viata-i doar cat o suflare.