Publicat de: ciprians | 3 11 13

Insemnari din subterana (1)

Fara a avea ambiţuri de povestitor din punga-larga, am preluat titlul lui Dostoievski ca sa-mi deapan cateva experiente profesionale petrecute-n sistemul nostru medical cel de toate zilele, adica pur si simplu ordinar

Fara sa bravez, experienta de un an jumate’  din Franta as putea s-o definesc folosind metafora puiului care scoate capul in lumea mare din gaoace, sau, mai elitist, prin metafora pesterii … care pt noi e de fapt cavernă. N-as fi realizat grotescul cotidian si probabil as fi socotit aceasta realitate ca fiind  normalitate.

Stau inaintea tastaturii si nici nu stiu de unde sa incep…de la lipsa crasa si constanta a medicamentelor din spitale – in special cele provinciale, de la faptul ca trebuia sa le spun pacientilor ca computer-tomografia necesaracosta si spitalul nu poate plati, ca nu puteam face unele aalize ce se considera uzuale in mod normal, etc ….dar toate coexistand cu iminenta aparitie ca cardurilor de sanatate (un fel de punere a carului  inaintea  boilor), coexistand cu optimismul celor bine-infipti din breasla, castigand la negru mai mult decat omologii lor din Vest, coexistand cu nerusinarea declaratiei minstrului sanatatii pe postul national la o ora de varf ca stie ca posturile din spitale sunt scoase la concurs cu „dedicatie” si ca se da spaga….totul reducandu-se la lipsa de interes si la damboviteano-balcanicul motto „las’ c-o fi bine!”

…imparteam garda cu gandacii de gaz intr-o dimineata pe la ora 4.  Aud zgomote pe holul imens  – cred ca are pe putin 100 de metri. Ies curios sa vad cu ce ma procopseste soarta: un pacient atat de pricajit si suferind  ca mi-a stat inima-n loc. Abia respira si purta pe fata masca de oxigen prin grija celor de la Salvare. Dar fara butelie, fara oxigen. In cei 20 de km de la UPU judetean si pana la mine au terminat oxigenul.  Cat oxigen i-ati dat, fratilor? intreb eu precipitat. Vreo 6-7litri/min!   imi raspunde  asistenta a carei privire imi dezvaluia cu nonsalanta ca e obosita si plictisita de tot, da’ de TOT! Si unde-i oxigenul? continui eu in timp ce-l consult pe pacient. E gata, l-am terminat de mult! ...si saturatia? zic eu. Tot pe-acolo, 60-70%, vine raspunsul parca dintr-o cutie goala.

Imi dau seama rapid ca tratarea acestui pacient depaseste de departe mijloacele pe care le am la dispozitie.  Datele paraclinice imi confirma ca are indicatie de spitalizare intr-un serviciu de Terapie intensiva, ca l-as condamna daca l-as retine. Completez rapid documentele necesare, argumentandu-mi minutios decizia si-l re-trimit spre Spitalul Judetean, spre stupefactia echipajului ambulantei exprimata indubitabil prin gestul aproape provocator in care a luat fisa pacientului.

Ma asez linistit si astept continuarea. Care nu intarzie sa apara in mai putin de 30 de minute. Ma suna o specialista care imi repeta aproape spasmodic ca acel pacient are o patologie care se poate trata in spitalul nostru si ca trebuie sa-l accept. II repet ceea ce scrisesem deja in fisa lui. Ca trebuie internat rapid la Reanimare. Cum sa-l internez in reanimare? ce sa le spun celor de-acolo? ma-ntreaba ea, dupa ce repetasem de vreo 2-3 ori criteriile pe care – din pacate – acest pacient le intrunea. Moment in care rabdarea mea atinge apogeul si ii spun ca sunt sigur ca se va descurca si inchid telefonul.

Pana la ora 8.30 m-a mai sunat de vreo 2-3 ori. Apoi ma suna cu ceva de genul sa stii ca te-am spus  si-mi paseaza pe cineva cu voce grava, dreasa cu grija in timp ce ne conversam. Eram dispus sa primesc pacientul, dar dupa ce este stabilizat. Mi-a pasat pe altcineva care a trecut la santaj direct. Eu, neinduplecat, nu pt ca n-as fi maleabil, ci pt ca  stiam ca nu puteam ajuta pacientul in starea in care se afla.

Ne-am inteles sa-l primesc cand va fi stabilizat, Se lasa linistea pt vreo saptamana-doua. Sunt iar de garda si iar ma suna doamna doctor. Am un pacient care e pt dumneavoastra! imi spune cu triumf in glas. E acelasi? intreb eu, candid. Nu! vine raspunsul rece ca o rafala de ploaie de toamna tarzie. Dar cu celalalt ce s-a-ntamplat? pt ca nu mi l-ati mai trimis….insist eu sa stabilesc legatura.  Aaaaa, da! a fost internat pe Reanimare, a fost mai bine, dar a murit! a sunat raspunsul ei (il redau mot a mot) , la fel de frivol de parca as fi intrebat-o pe florareasa de la colt.

A fost mai bine, dar a murit!  Cam asta am putea spune si despre sistemul autohton de sanatate! …sic transit gloria mundi.

Anunțuri

Responses

  1. Like nu se poate da, însă se poate da share! Devine tot mai înfricoșător să cazi pe mâna sistemului…

  2. Tot ce scrii este perfect adevărat! Aş putea să spun că nu ai vrut să sperii prea tare cititorii, pentru că nebunia e totală.
    Am o carte neagră în minte cu astfel de cazuri. Multe trec pe la mine, la „interne”, pentru că, atunci cînd sunt de gardă, fac şi UPU.
    Iar acest UPU nu e decît un soi de cameră de triaj, rudimentar echipată.
    Senzaţia mea e că cei deştepţi au plecat afară şi am rămas doar cu tîmpiţii.
    Aşa e şi cu banii. N-au cum să scoată capul medicii cinstiţi, din cauza marilor escroci care cîştigă exact cum ai spus.
    Nu mai vorbesc pe ce sume se fac angajările!
    Te-ai întors din Franţa? Eu sper că nu! Şi, dacă ai făcut-o, chiar nu ştiu ce te-a apucat.
    Ciprian, dacă aş fi fost cu 10 ani mai tînăr, plecam pe jos, încotro vedeam cu ochii.
    Mai ţii minte ce ţi-am scris în urmă cu mulţi ani, cînd ne făcuserăm bloguri amîndoi? Să scriem (şi) despre domeniul nostru. Mai ţii minte ce mi-ai răspuns? Că eşti pasionat de filozofie, de religie şi că blogul îl păstrezi pentru lucruri frumoase.
    Mi s-a părut corect.
    Mare trebuie să fi fost deziluzia ta, ca să faci pasul de azi.
    Te salut cu drag.

  3. Razvan, multumesc pt gandurile bune! Am fost plecat un an jumate in timpul rezidentiatului, am stat un an jumate in tara si am muncit si in sistemul public si in privat, si acum, de-o luna, am revenit in Franta. Aici dupa 2 saptamani ma roaga sa raman….Cu siguranta nu am atatea povesti cate ai tu in desaga, Si intradevar, mare mi-a fost dezamagirea


Categorii

%d blogeri au apreciat asta: