Nedumerire (7)

S-a facut ceva valva in legatura cu moartea doctoritei anesteziste in Franta. Ba ca ne inrobim acolo, ba ca se profita de noi…opinii aruncate-n dreapta si-n stanga ba de unii, ba de altii. Am alte chestii de gandit si de facut ca sa ma intereseze ce crede alde nu stiu cine  „pe sticla”. Dar azi, la intrarea in garda intr-un spital care practic nu exista in aceeasi epoca cu un spital oarecare din Franta, cineva incerca sa ma convinga cat ii este de greu unui medic roman in Franta. Cat de muncit si robit este, cat e de lung programul, etc-etc, preluand constiincios si consecvent, pare-se, propaganda breaking news-urilor….

In ultimii trei ani, am practicat aproape 2 ani ca pneumolog (rezident si mai apoi, specialist), in doua zone diferite din Franta, atat geografic, cat si ca mentalitate: prima data in nord, a doua oara in sud.

In tara noastra cea de toate zilele (mai toate afurisite), incepusem sa iau tratament antihipertensiv pe baza de stress de pe la 35 de ani, profesia „implinindu-ma deplin si oferindu-mi satisfactii fara-numar, fara-num….”  😀  Ei- bine, in Franta am fost „eliberat de boala” , daca ar fi sa folosim limbajul lui Pustan; de fapt, placerea si implinirea de a munci acolo, avand toate mijloacele la indemana,  m-au eliberat de stress si frustrare. Si, de-asemenea, sansa egala, aprecierea, respectul, toate capatate instant sau in timp foarte scurt, spre deosebire de lipsa lor sau cel mult fiind scuipate printre dinti de sistemul romanesc si acolitii lui.

As putea sa fac o paralela intre ce puteam face acolo si cu ce ma framant aici, dar nu in asta consta menirea acestei postari.

Nu vreau sa bagatelizez cazul acestei doctorite, nu vreau sa dezbat cazul ei si ce a dus la aceasta tragedie,  dar nu pot sa nu-mi exprim nedumerirea: cum de nu reusim ca natie sa depasim stadiul in care folosim exceptia pe post de regula?  si cum de nu reusim sa depasim stadiul in care „excretam” nedigerate ineptiile vandute ca dupa colt  printr-un ciob patrat de sticla?