Insemnari din subterana (2)

…de data aceasta e un pacient de-al vostru! imi spune hotarata vocea interlocutoarei, ceea ce m-a facut sa ridic iar garda, reamintindu-mi cu infrigurare prin ce trecusem nu de multa vreme. De ce e de-al nostru? intreb eu, preluand hotararea ei si reintorcand-o cu reverul in lung de linie. Este BK pozitiv, a replicat ceva mai domolita colega de breasla. Incep sa pun intrebari tintite si raspunde sec si apasat, dandu-mi senzatia ca joc singur tenis la perete. Desi intuiesc ca viata bate filmul pe care mi-l prezinta ea, accept sa trimita pacientul, repetandu-i de cateva ori ca-l voi consulta in prealabil , sa nu considere ca e un accept de internare.

Era undeva in jurul pranzului cand Ambulanta soseste, anuntata de  apartinatorii pacientului (fiica si pretenul ei), indeajuns de inversunati si revendicativi de la primul salut cat sa simt ca pun presiune ca sa-l internez. Fac o miscare de deschidere tactica si urc in Ambulanta ca sa descopar un pacient slab-slab, lipit efectiv de brancarda (parca corespondentul expresiei sarac-lipit pamantului). Nu-mi ia prea mult sa inteleg din nou ca suntem depasiti ca mijloace pt a intrezari ca putem face fata unui astfel de caz in unitatea noastra monospecializata, asa ca pun observatiile mele pe hartie si anunt echipajul Ambulantei ca trebuie sa duca pacientul le Spitalul Judetean, unde ar trebui internat la Terapie Intensiva (privirea asistentei de pe ambulanta ma face sa simt limpede ca facem parte din familii diferite).

Ma duc sa iau in piept vartejul intrebarilor apartinatorilor, dublate de limbajul non-verbal ce nu lasa loc de echivoc. Cu calmul si hotararea dobandite in Franta, nu in acasa, le explic de-a fir in par decizia mea; aflu mai apoi ca erau nemultumiti pt ca fusesera purtati dintr-un spital local (unde pacientul se degrada sub ochii lor) la Spitalul Judetean (unde nu li se explica nimic, iar pacientul era din ce in ce mai rau) si considerasera ca internarea in bietul nostru spital e sansa lui. Ne despartim in termeni cordiali, nu inainte de a ma fi intrebat ce au de facut, fiind anuntati de colega din Spitalul Judetean ca pacientul are tuberculoza.

Peste mai putin de o ora, suntem sunati in Camera medicilor, dar se cere expres cu Directorul Medical; eu pusesem deja la curent colegii cu gravitatea acestui  caz si potentialele presiuni ce vor sa vina de la centru, asa ca colega care detinea functia de Director Medical a stat tare pe pozitie, desi la celalalt capat al firului se vorbea indeajuns de rastit ca sa auzim si noi…se facea apel mereu ca pacientul ar fi fost BK pozitiv, adica cu tuberculoza. Directorul medical repeta ceea ce sustinusem si eu: vom accepta pacientul cand va fi stabilizat si intr-o stare clinica care sa-i permita tratamentul pt tuberculoza. Zbang…telefonul este inchis cu furie de la centru .

Incep sa sune si telefoanele mobile ( nu al meu, nu cred ca aveau numarul meu, ce bine!),  aud povesti, devin erou principal, dar intuiesc ca sunt cam negativ si negativist per ansamblu. Who cares, am incercat sa salvez acel om, neingropanadu-l in fundatura in care lucram

Rumoare, fervoare, stupoare … cand o cineva de la centru , amica de-o viata cu Directorul Medical ne anunta ca singura parghie pe care marsau cei de la centru – cum ca pacientul are tuberculoza – e o minciuna sfruntata, pacientul e BK negativ  si ei stiau asta, dar incercasera sa se foloseasca de o minciuna pt a scapa de un pacient-problema.

Incredibil la ce se pot preta unii, incredibil….au anuntat chiar si familia ca pacientul avea tuberculoza

Cazul parea rezolvat pt noi, sau cel putin pt mine, caci nu mai eram de garda sau la internari in acea saptamana.

Apoi, nu pot sa inteleg docilitatea unora dintre noi….Vinerea, in jurul orei 11 , aflu ca pacientul este internat incognito de o colega. Mie mi se pare ca recunosc radiografia, colega imi confirma rusinata ca l-a acceptat impaciuitoare, dar ca, de fapt, pacientul e stabilizat. Nu se cade sa vad pacientul, nu e colegial sau fair-play, dar cer sa-i vad (spre bucuria colegei mele) tomografia toracica pe care o cerusem celor de la centru sa o faca.

Rulez imaginile si imi exprim cu voce tare incredintarea ca dupa cum arata acele imagini, orele ii sunt numarate si cu siguranta spitalul nostru va fi o fundatura pt pacient.

Din pacate, ziua de Luni imi confirma premonitia. Pacientul s-a degradat Sambata, colega l-a trimis la centru in pofida opozitiei fatise a celor de-acolo, a fost internat la Terapie Intensiva unde a facut stop cardio-repirator.

Mie mi-a ramas ca un gust profund amar si desgustator nivelul la care s-au coborat cei de la centru pt a scapa de un pacient grav. Minciuna ca mod de te descurca, minciuna care ne-a intrat ca popor pana-n maduva oaselor. Minciuna cu care ma voi mai confrunta mai apoi…