Insemnari din subterana (3)

Trecura zile dupa zile, saptamani poate masurate si in cicluri de viata ale gandacilor de bucatarie care ma ingrozeau, spaima mea era de a nu deveni un vector , sa-mi populez si locuinta personala cu acesti colocatari ai camerei de garda. Ca o paranteza, mediul de lucru a fost propice si prietenos, direct proportional cu faptul ca nu s-a catidicsit nimeni sa-mi dea un dulapior in cele vreo 9 luni cand am fost gestat acolo, ca sa fiu expulzat mai apoi spre o lume mai buna 🙂 . N-am fost expulzat, m-am autocatapultat eu de fapt, dandu-mi brusc demisia la furie cu 200/100mmHg tensiunea arteriala, ca reflex la o sicana ca intre colegi: consultam in Ambulator si, desi nu eram eu la internare, colega care era la internare a refuzat un pacient fara resurse, amarat si dificil ca patologie. L-am internat eu, dar mi-am dat demisia irevocabil.

Iata unde ne-a dus paranteza, spre finalul periodei subterane. Dar pana acolo, iata ca ma suna iar de la centru colega internista sa-mi prezinte o pacienta recent ajunsa la dansa in serviciu prin transfer de la Reanimare dupa ce fusese intubata…dar acum era muuult mai bine, era putintel incarcata si avea nevoie doar de tapotaj toracic si cateva zile de spitalizare – cam asa a sunat discursul dansei. Imi raspune prudent, evaziv si linistitor la intrebarile mele tintite. Ok, accept pacienta, care se pare ca va ajunge, din pacate, doar in cursul dupa-amiezii spre seara, dupa ce eu voi fi plecat. Ok, zic din nou, dar o rog sa-mi trimita o radiografie recenta…pat liber aveam doar la parter, iar la noi in musuroi, serviciul de radiologie era la etaj, fara lift, binenteles.

A doua zi dis-de-dimineata, de cum ajung la servici, colega care a fost de garda ma chestioneaza cum de am acceptat o astfel de pacienta, intr-o stare realmente alterata…imi fac mea culpa, realizez mai apoi ca am fost trisat cand consult pacienta si vad iesirea de la centru: desi epicriza era foarte succinta, prea succinta, fara a face trimitere punctata la lucruri elementare, realizez ca macar mi-a trimis radiografia cum am rugat-o…ceva-ceva tot a atins-o . Si nu o radiografie, ci vreo 7 , ca sa-mi ajunga, ca sa ma satur de radiografii :)) . Cand ma uit mai bine, nici macar o radiografie nu era a pacientei, erau sapte radiografii de la sapte pacienti diferiti si erau marcate ATI, deci erau de pe Terapie Intensiva. O greseala din graba? sa nu-i fi facut nici o radiografie acestei paciente? ce se vor face cand vor cauta aceste radiografii?  ganduri ce-mi trec repede prin minte, in timp ce pun bine-intentionat mana pe telefon ca sa-i anunt ca voi trimite cat de repede voi putea radiografiile si sa reinterez dorinta mea de a avea o radiografie de la aceasta pacienta (un troc nevinovat).

La celalalt capat al firului, dupa ce ma prezint si prezint situatia, se descatuseaza un ras batjocoritor si sunt mitraliat cu replica: cu aceasta pacienta ai luat teapa, colegu’, va muri la tine, am trimis-o ca sa moara la tine! Vad instant rosu inaintea ochilor, il vad pe Arafat, dar el nu e nici rosu, dar nici atat de abordabil pe cat se prezinta la televizorul din camera de garda…apuc replica si i-o trantesc colegei: auzi, cucoana, tine minte numele meu si cat traiesti matale pe mine sa nu mai suni! si i-am inchis telefonul in nas.

Am trimis radiografiile la centru din condescendenta fata de acei 7 pacienti si m-am zbatut si am stresat asistentele, am cumparat medicamente, am mobilizat si responsabilizat familia, orice si totul ca s-o redresez pe pacienta rroma (era de etnie rroma, uitasem sa va spun). Am facut pana la urma si tapotaj, iar pacienta s-a externat in stare de functionare.

N-a murit la mine cum si-a dorit colega de la centru  (cu care n-am mai vorbit ever) dar ma intreb pana unde pot merge infratite malitiozitatea cu nepasarea? si ce poate contrabalansa dorinta de razbunare?

Homo homini lupus…