Am fost la Dunare

„Dunare, Dunare, / face-te-ai pulbere!”  (in loc de „drum fara pulbere”) – asa a recitat un fost coleg de gimnaziu o poezioara…  🙂

Am fost si eu, impreuna cu sotia in satele de la Dunare care au fost inundate in urma cu cativa ani. Acolo, impreuna cu alti aproximativ 130-150 medici si studenti medicinisti crestini, sub egida Asociatiei Medicilor Crestini din Romania, am efectuat consultatii si am distribuit gratuit medicamente. De partea spirituala s-a ocupat grupul SHEMA

In fiecare seara erau programe de evanghelizare, fiind invitati diversi predicatori  si grupul coral Continental.

Eu si Fabiola, sotia mea, am efectuat consultatii in Carna (~100/zi) si Duminica in satul Piscu Vechi – care a fost un fel de cartier general al misiunii. Studentii faceau partea de anamneza a pacientilor si le vorbeau despre DUMNEZEU.

Cand am ajuns in Carna am fost un piculet dezamagit, satul parandu-mi asemeni unuia mai slabut din Ardeal. La prima vedere a satului, dupa aspectul destul de bun al caselor,  consideram ca oamenii pozeaza, ca intind mana – un obicei atat de romanesc. Abia dupa ce  mi s-au perindat pe sub ochi si stetoscop ~100 de oameni/ zi am realizat in ce saracie lucie traiesc – de fapt nu traiesc, ci agonizeaza – acesti oameni. Din cei pe care i-am vazut, 99,5% erau peste 65-70 de ani, fara nici un venit sau cu venituri extrem-extrem de mici, iar in acest context, medicatia trecea pe ultimul plan.  Oamenii astia de peste 70 de ani agonizeaza, asteapta sa moara, nemainvestind in propria fiinta, nemaipasandu-le ce li se poate intampla…sau, actually ce li se mai poate intampla? dupa ce li s-au luat toate avutiile de catre apele nepasatoare si reci, parca sunt in asteptarea valului rece al mortii care sa-i fure si pe ei de pe fata pamantului. Parca ma aflam intr-o anticamera a mortii – nu exagerez, vorbesc ca medic – vazand ce patologii descopar si fiind sigur ca la terminarea tratamentului dat de mine, se vor intoarce in aceeasi stare. Am trait si inca traiesc frustrarea ca ceea ce am facut nu e decat o picatura care umezeste un pahar secatuit de saracie.

S-au facut si consultatii stomatologice si tratamente, mai ales extractii, si  stomatologii au avut si ei de lucru din greu. Am dat o raita in cabinetul lor si m-am ingrozit de ce-am vazut…si nu sunt novice.

Sunt o multitudine de povesti de viata care ar trebui spuse, dar toate isi pierd dramatismul extrem scoase din acel context,  rostite de alta gura decat cea care foloseste persoana I ca pronume personal.

A fost o experienta de viata pe care vreau s-o repet. Cred ca putem face mai mult, ca suntem obligati sa facem mai mult, ne imboldeste dragostea care trebuie sa salajluiasca in inimile noastre. Incepem sa ne rugam pt alte proiecte in zona, pt a primi un ecograf si un aparat de EKG, cu incredintarea ca DUMNEZEU ne va mai folosi.

Si cu incredintarea ca ceea ce-am facut n-a fost in van, ca a fost aruncata samanta dragostei lui HRISTOS si a Evangheliei SALE.

Aduceti-va aminte in rugaciune si de acei oameni!